Direcția Silvică Vâlcea va planta 421 de mii de puieți forestieri
Plantarea arborilor este o acțiune ecologică importantă care influențează funcționarea întregului ecosistem. Pădurile reprezintă unul din elementele caracteristice ale peisajului țării noastre – ocupă 29% din suprafața țării.
Sunt sprijin pentru mii de specii de plante și animale, protejează solul împotriva eroziunii, nu poate fi supraestimată influența lor benefică asupra fiecăruia dintre noi. Datorită pădurilor putem respira aer curat, putem să ne relaxăm în natură și să ne bucurăm de contactul apropiat cu natura. La nivel național, Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA va planta circa 19 milioane de puieți forestieri, în cadrul campaniei de împăduriri de primăvară, în fondul forestier de stat administrat, reîmpădurind astfel 8998 de hectare. Și în această primăvară, Direcția Silvica Valcea organizază ”LUNA PLANTĂRII ARBORILOR” sub egida căreia se vor desfășura acțiuni menite să trezească în conștiința populației, dragostea față de pădure, să explice rolul pădurii în viața tuturor, deoarece felul în care privim și îngrijim pădurea, ne caracterizează în cel mai înalt grad ca popor.
“Prin plantările pe care le realizăm împreună, dorim să popularizăm şi un model de bună practică şi să readucem în prim-plan responsabilitatea dezvoltării şi îngrijirii pădurilor în România. Realizând lucrarile de reîmpăduriri sunt preîntâmpinate o serie de probleme, printre care se numără alunecările de teren, inundațiile, deșertificarea solului şi nu numai. La nivelul județului Vâlcea, Direcția Silvică Vâlcea va planta în primăvara aceasta 421 de mii de puieți, reîmpădurind astfel circa 113 hectare. Puieții folosiți în lucrările de reîmpădurire sunt produși în pepinierele Direcției Silvice Vâlcea. Pentru realizarea reîmpăduririlor din acest an, cât și pentru întreținerea culturilor înființate în anii anteriori sunt alocați circa 1 400 000 lei.
Suprafețele cele mai mari regenerate natural sunt în zonele de deal și munte și se găsesc pe raza ocoalelor silvice Băbeni 33 hectare, Călimănești 23 hectare, Romani 24 hectare. Cele mai mari suprafețe regenerate artificial sunt la ocoalele silvice Voineasa 37 hectare și Romani 11 hectare. Pentru ca puieții să se transforme în copaci și acțiunile de despădurire să fie contracarate eficient, devine din ce în ce mai clar că este important să plantezi şi, în acelaşi timp, la fel de important este să ai grijă de ceea ce ai plantat. În primii șapte ani de viaţă, pădurile au nevoie de îngrijire constantă, asemenea unui nou-născut. Pentru fiecare puiet ajuns copac matur, a existat cel puţin un altul care nu a supravieţuit, răpus de secetă, păşunat, buruieni sau ger. Doar înţelegând de cât efort este nevoie pentru ca frumuseţile naturii să se dezvolte, oamenii pot deveni mai responsabili cu pădurile şi cu mediul în general.
În prezent din cele 113 hectare de reîmpădurit, pe care Direcția Silvică și le-a propus pentru această primăvară, sunt realizate 60 de hectare. Putem afirma că în zonele de câmpie și în zona colinară, campania de reîmpăduriri a fost finalizată cu succes. În funcție de evoluția meteorologică, ne propunem ca în aproximativ 3 săptămâni după dispariția stratului de zăpadă, să finalizăm campania de împăduriri la Direcția Silvică Vâlcea”, spun oficialii Direcției Silvice Vâlcea.