Ce se întâmplă dacă toate competițiile sportive nu se reiau? – SCM campioană!
Iubitorii sportului din România și din Vâlcea se întreabă ce se va întâmpla în cazul în care competițiile nu se vor mai putea relua în acest an, în timp util. Cea mai probabilă decizie a federațiilor o să fie desemnarea campioanelor, retrogradatelor șI, după caz, a participantelor în cupele europene după clasamentele la zi, omologate în momentul stopării competițiilor.
SCM, campioană a doua oară
În acest moment, în Liga Florilor, SCM Râmnicu Vâlcea este pe primul loc al clasamentului, la egalitate de puncte cu CSM București, 43 fiecare. Este drept, însă, că gruparea din Capitală are un meci mai puțin disputat față de oltence și erau favorite la medaliile de aur, în momentul întreruperii campionatului. Atât SCM cât și CSM ar trebui să joace în sferturile Ligii Campionilor Europeni, cu Metz din Franța, respectiv ETO Gyor din Ungaria.
Flacăra pe 4, Viitorul Dăești pe 11
Dacă nici eșalonul al treilea nu se va relua, atunci ambele echipe din Vâlcea, Flacăra Horezu și Viitorul Dăești își vor păstra locurile actuale din clasament. Trupa antrenată de Adi Popa este pe poziția a patra a ierarhiei în timp ce trupa antrenată de Gabriel Mangalagiu este pe locul 11 și va rămâne în Liga a III-a. În acest an s-a jucat o singură etapă din Liga a III-a.
Minerul Costești, lideră de incontestat în Superligă
În Superliga vâlceană de fotbal situația este clară. Minerul Costești are un avans de 12 puncte față de a doua clasată, Cozia Călimănești și dacă se va îngheța sezonul atunci ortacii vor participa la barajul de promovare în Liga a III-a. Asta dacă și aceste baraje vor fi organizate de Federeția Română de Fotbal.
Gabriel Cârjaliu