Decizie excelentă la Bujoreni – cumpărături pentru persoanele izolate
Printr-un comunicat dat publicității, Primăria Bujoreni anunţă că orice locuitor al comunei care este în situaţia de a fi lipsit de alimente de strictă necesitate şi nu are aparţinători, administraţia publică a localităţii anunţă că a desemnat patru persoane care vor face aprovizionarea. Familiile aflate în autoizolare și fără aparținători vor întocmi o listă și vor aproxima suma de bani necesară cumpărăturilor, listă care va fi pusă la dispoziția persoanelor desemnate de UAT Bujoreni.
Aceştia sunt: Truşcă Octavian Dumitru, Cirican Laura, Copilu Ana Mirela și Suru Ovidiu.
În acelaşi comunicat se mai arată că solicitările pot fi făcute de luni până vineri, între orele 8,00 – 120.00. Important: cumpărăturile se vor efectua o singură dată pe săptămână pentru fiecare familie autoizolată.