Citiți ce decizii s-au luat azi, 14 martie, în Rm. Vâlcea, în contextul epidemiei de coronavirus
Întrunit sâmbătă dimineaţa în Sala de Consiliu a Primăriei municipiului, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, prezidat de primarul Mircia Gutău şi având în componenţă reprezentanţi ai instituţiilor publice municipale şi ai structurilor de ordine publică, a avut mai multe discuţii despre evoluţia situaţiei în contextul epidemiei de coronavirus şi a stabilit o serie de măsuri imediate.
Medicii şi asistenţii de la cabinetele şcolare vor fi detaşaţi la Direcţia de Sănătate Publică
Astfel, s-a decis detaşarea între 16 – 22 martie (cu posibilitatea de prelungire a acestei perioade) la Direcţia de Sănătate Publică a celor 16 medici şi 36 de asistenţi de la cabinetele şcolare din subordinea Municipalităţii, personal ce va fi implicat, în caz de nevoie, în activităţile specifice acestei structuri. S-a discutat şi despre situaţia persoanelor aflate în carantină pe teritoriul municipiului, primarul Mircia Gutău insistând ca abordarea acestor cazuri să se facă cu ”omenie şi înţelegere”, astfel încât perioada de carantină să nu se transforme într-una traumatizantă pentru cei obligaţi să o parcurgă.
Nu aglomeraţi casieriile! – termenul până la care plata integrală a impozitelor beneficiază de o reducere de 10% este 30 iunie
O altă decizie ce trebuie adusă la cunoştinţa cetăţenilor este şi cea – derivată din intenţia exprimată la nivel central – de prelungire, până la 30 iunie, a termenului până la care plătitorii integrali ai impozitelor locale pe anul în curs beneficiază de bonificaţia de 10%. În aceste condiţii, este de aşteptat ca aglomeraţiile care se formau la casieriile Municipalităţii în a doua jumătate a lunii martie să dispară, iar ritmul de plată a obligaţiilor către bugetul local să fie unul normal.
Program adaptat de lucru cu publicul
Punctele de contact direct cu publicul – casierii, registraturi, puncte de informare etc.- îşi vor adapta, în perioada următoare, programul şi fluxurile de acces, astfel încât să ofere cetăţenilor cele mai sigure condiţii de interacţiune. Vor exista perioade de întrerupere a activităţii de lucru cu publicul în care se vor face igienizări complete ale spaţiilor şi mobilierului, astfel încât riscul contaminării să fie cât mai redus. Noile orare de lucru cu contribuabilii vor fi afişate la loc vizibil.
Programul de investiţii al Primăriei continuă
Un alt subiect abordat în cadrul şedinţei CLSU a fost şi cel legat de lucrările de vineri de pe bulevardul Tineretului, de la capătul dinspre Ostroveni al podului de peste râul Olăneşti, care au stârnit comentarii negative în mediul on-line. Primarul Mircia Gutău a explicat că aceste lucrări s-au făcut pentru înlocuirea conductei de apă care subtraversează bulevardul în dreptul Catedralei ”Înălţarea Domnului”, lucrări ce trebuiau făcute, evident, înainte de demararea, luni, 16 martie, a asfaltării podului Tineretului. Această intervenţie este cu atât mai necesară în contextul epidemiologic actual întrucât conducta respectivă asigură alimentarea cu apă a unui număr de peste 100 de consumatori din zonă care se pot, astfel, proteja în continuare, împotriva coronavirusului. ”Programul de investiţii al Primăriei va continua”, a subliniat edilul-şef – acuzând şi mai multe presiuni care se fac asupra conducerii primăriei – adăugând că luarea măsurilor necesare în consecinţa epidemiei de COVID-19 nu înseamnă că în oraş nu se va mai face nimic.
Felicitări tuturor structurilor implicate în lupta cu epidemia de coronavirus!
În final, primarul Mircia Gutău a ţinut să mulţumească Poliţiei Municipale, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţiei Locale, Direcţiei de Sănătate Publică şi tuturor celorlalte structuri implicate pentru modul în care s-au achitat până în prezent de sarcinile ce le revin în contextul epidemiei de coronavirus. Totodată, şeful administraţiei Municipale s-a arătat convins că, printr-o colaborare permanentă, prin înţelegere, acţiune decisivă şi comunicare continuă, se va putea trece cu bine peste această perioadă dificilă.