Curățenie de primăvară la Muereasca
În Comuna Muereasca a început curățenia de primăvară. Vizate în special sunt locurile unde cetățenii sau turiștii aflați în drum spre Frăsinei aruncă gunoaie menajere, deși administrația locală are un contract în vigoare cu o firmă de salubritate.
“Suntem în ample lucrări de cărețenie. Toaletăm copacii, tăiem vegetația care a crescut pe marginea drumurilor, adunăm gunoaiele aruncate în special pe albia râurilor și la capetele de pod. Se mai întâmplă şi astfel de episoade neplăcute, deși noi avem în comună o firmă de salubritate care strânge gunoiul menajer de la gospodării. La curățenie suntem ajutați și de beneficiarii ajutorului social. Una peste alta eu cred că stăpânim această situație, mai ales că s-au aplicat și amenzi pentru cei care au aruncat deșeuri”, spune primarul localității, Ion Ungureanu.