Muzeu la școala din Vlădești
Corpul B al Școlii “Grigore Mihăescu” din Vlădești o să găzduiască un muzeu, un proiect de suflet pentru primarul Adrian Cosac.
“Această școală a fost renovată printr-un proiect al Ministerului Învățământului. Ne-am gândit ca acestui Corp B să îi dăm o destinație suplimentară, un muzeu cu poze vechi din localitate și obiecte de inventar care aparțin familiilor din Vlădești. Oricine dorește să doneze și alte obiecte este binevenit. Obiectele sunt personalizate, se știe fiecare de unde este. Se poate face și donație, obiectele se pot și împrumuta și apoi recupera. Altfel, în această perioadă continuăm să lucrăm la monografia localității. Se știe că aici au fost mulți olari, ceramica albă de Vlădești a fost și este celebră. Acum mai avem o familie de olari, familia Pătru și încă o familie, Ciurea, a reactivat această activitate. Noi încercăm să formăm mici olari, elevii sunt încântați”, afirmă primarul Adrian Cosac. Muezeul este acum în faza de completare a obiectelor, dar poate să fie vizitat zilnic.