FOTO: Simpozion și concurs regional ”Lumea îngerilor prin ochi de copil”
Sâmbătă, 15.02.2020, la Biblioteca Județeană Vâlcea ”Antim Ivireanul”s-a desfășurat, începând cu ora 09.00, ediția a IV a a Simpozionului și Concursului regional ”Lumea îngerilor prin ochi de copil”.
Activitatea este organizată de Școala Gimnazială – Comuna Budești și Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, în parteneriat cu Biblioteca Județeană Vâlcea ”Antim Ivireanul”.
La simpozion au participat din partea ISJ Vâlcea dna. prof. Dincă Lavinia, metodist- Activități extracuuriculare, dna. prof. Gherghinete Elena Monica- profesor metodist – Compartimentul – Învățământ primar, dna prof. Ispas Elena Simona, director, Școala Gimnazială, Comuna Budești, dl. prof. univ. dr. Remus Grigorescu – director Biblioteca Județeană Vâlcea, coordonatorii activității: prof. Ungureanu Elena Carmina, prof. Dumitrescu Corina Elena, prof. Deaconescu Mihaela și prof. Trandafir Filofteia. La eveniment au participat colegii, partenerii și alte 135 de cadre didactice din 12 județe ale țării.
Temele prezentate au urmărit promovarea modelelor pozitive pentru elevi, părinți și cadre didactice, exemple de bune practici, parteneriate școlare, activităţi care scot în evidenţă şi chiar amplifică spontan iubirea, nonviolenţa și armonia. La etapa indirectă a Concursului regional au participat 735 de preșcolari, elevi de ciclul primar, gimnazial și liceal din 17 judete ale țării.
“Un înger, un vis… o poveste …” a fost scrisă la etapa directă a Atelierului de Creație, unde, dintre elevii participanți, s-au remarcat 30 de elevi și preșcolari care, prin lucrările realizate, au readus în prim-plan simplitatea, inocența, bucuria și iubirea. Acești micuți purtători de har și talent au reușit să impresioneze juriul și să ne amintească tuturor că ”pentu a putea simți prezența îngerilor trebuie să avem mintea și sufletul liniștit, deschis”.
Prof. Trandafir Filofteia