Primăriile Stoilești și Pesceana se pregătesc să dea în judecată Guvernul
O situația alarmantă este întâlnită la nivelul întregii țări după ce Guvernul Orban a desființat Fondul de Dezvoltare și Investiții inițiat de Guvernul PSD. Numai că desființarea FDI a aruncat în aer proiecte de milioane de lei începute de primării din toată țara.
Primăriile au propus proiecte, au aplicat pentru banii din acest fond și le-au și fost alocate fonduri. Numai că acum sunt într-o situație imposibilă – proiectele au fost începute, dar noul Guvern a tăiat finanțare.
Această veste a picat ca un trăsnet în localităţile Stoileşti şi Pesceana, singurele din judeţul Vâlcea care, spre final de an 2019, au apucat să solicite şi să primească avans din FDI.
Administraţiile publice din cele două comune au cheltuit sute de mii de lei pe studii şi documentaţii, iar acum s-au trezit în această situaţie, extrem de delicată.
Asta în condiţiile în care, la Stoileşti, spre exemplu, reţeaua de drumuri de interes local măsoară 207 kilometri, din care nici 20 % cu asfalt.Proiectul prin FDI reprezenta, aşadar, o şansă poate unică pentru această comunitate.
În 2019, s-au executat lucrări de doar 2 milioane de lei, diferenţa până la procentul de 15 % din valoarea totală aprobată a proiectului fiind retrasă la final de an.
Primăriile din localitățile afectate de decizia Guvernului Orban, au luat decizia, în mare parte, să acționeze Guvernul în judecată pentru a recupera sumele cheltuite din bugetul local pentru aceste proiecte. Și cele două primării vâlcene pregătesc documentele pentru deschiderea acțiunilor în instanță. (T.G.)