Ziarul Adevărul  promovează frumusețile din comuna Costești

Într-un reportaj amplu, bine documentat și ilustrat cu fotografii și scurte filme video realizate cu drona, jurnalista Daciana Mitrache a realizat în ziarul “Adevărul” o excepțională promovare a comunei Costești ținând cont de numărul mare de cititori ai ediției online din țară și străinătate .

Intitulat

Minunile din Parcul Naţional Buila-Vânturariţa. Cheile Bistriţei, cel mai îngust canion de calcar din ţară, văzute din dronă

Articolul merită citit și de vâlcenii care încă nu au ajuns să vadă aceste frumoase locuri din județ: 

“Cheile Bistriţei – considerat cel mai îngust canion de calcar din România – se află în Parcul Naţional Buila-Vânturariţa, din judeţul Vâlcea. Cheile sunt pline de grote vechi de zeci şi sute de mii de ani. Înaintea drumului forestier care străbate canionul, a existat o cale ferată forestieră .Cele mai înguste chei de calcar din ţara noastră se află în cel mai mic parc naţional din România – Buila – Vânturariţa, pe raza comunei Costeşti din judeţul Vâlcea. Canionul, în lungime de doar 1,2 km, începe imediat după Mănăstirea Bistriţa, ctitorie a boierilor Craioveşti – Barbu, Banul Craiovei şi fraţii săi: Pârvu Vornicul, Danciu Armaşul şi Radu Postelnicul. Biserica, zidită între anii 1492-1494, fost distrusă de către Mihnea Vodă, în 1509, şi refăcută tot de către boierii Craioveşti.  Accesul spre canionul de calcar se face pe drumul de lângă sfântul lăcaş. Cheile Bistriţei sunt străbătute de un drum forestier care urcă la izvoarele Bistriţei din Munţii Căpăţânii. Pe vremuri, în locul acestui drum exista o cale ferată forestieră. Intrarea în chei este marcată de o cruce de piatră de aproximativ 5 metri înălţime, sculptată în basorelief, pe partea dreapta. Fiindcă intrarea în chei, coincide cu una din intrările în Parcul Naţional Buila – Vânturariţa, aceasta este marcată de indicatoare şi de o barieră.

Cheile se îngustează foarte aproape de intrare, după podul peste Bistriţa unde există şi un panou informativ.   Un punct de atracţie al zonei îl constituie cele 22 de peşteri, cele mai cunoscute dintre acestea fiind Peştera Liliecilor şi Peştera Urşilor. Cheile Bistriţei sunt, de altfel, pline de grote, de zeci şi sute de mii de ani. La Peştera Liliecilor se poate ajunge pe un traseu care trece prin curtea Mănăstirii Bistriţa. Aveţi nevoie de aprobarea personalului mănăstirii pentru a ajunge la rezervaţia speologică din peşteră, unde se află şi două biserici seculare administrate de personalul Mănăstirii Bistriţa. Peştera este zăvorâtă cu lacăt. Drumul stâncos, de aproximativ un kilometru, este destul de anevoios.

O deschizătură în peretele de stâncă permite pătrunderea luminii naturale în peşteră, dar şi o privelişte interesantă a Cheilor Bistriţei. Bisericile Ovidenia şi Sfinţii Arhangheli din peşteră sunt construite în secolele XV – XVII, cioplite parţial în stâncă, la 30 metri deasupra apei. Peştera adăposteşte o colonie de lilieci, protejată prin lege. Numele de „Grigorie Decapolitul” vine de la moaştele acestui sfânt care în vremuri de restrişte erau ascunse aici de călugări împreună cu alte comori ale bisericii. Peṣtera Urşilor se află la aproximativ 500-600 metri de intrarea în chei. Înălţimea tavanului este impresionantă, peştera nu a fost niciodată explorată în totalitate şi nu este electrificată. Din câte se cunoaşte are o lungime de 700 de metri. Accesul este dificil, balustrada din lemn care te ajută să ajungi la intrare s-a rupt, potrivit mărturiilor unor turişti care au fost de curând în zonă. În interior s-au descoperit urme din neolitic, dar şi a unor urşi preistorici”.