Ce le-a spus de fapt deputatul Eugen Neață colegilor săi la Conferința PSD
Unii ziariști au criticat și alții au lăudat discursurile celor din PSD care, la Conferința Județeană, au găsit de cuviință să-l laude, uneori prea insistent, pe președintele Constantin Rădulescu.
De la tribuna conferinței deputatul Eugen Neață a remarcat în treacăt că fiecare din cei din sală cunosc exact realizările primarilor și liderilor social democrați și că laudele nu-și au rostul acolo. El a cerut colegilor săi mai multă implicare în campaniile electorale și a remarcat, pe bună dreptate, că pe plan județean PSD a înregistrat rezultatele de anul trecut la cele două alegeri din cauza unor greșeli, dar și a unei neimplicări maxime a efectivului de primari, viceprimari și consilieri ai partidului. A fost critic domnul Eugen Neață și cu colegii săi din Parlament, cu cei din Vâlcea, dar și din alte județe și a explicat că rostul unui partid este să încerce să guverneze, nu să stea pe margine și să aștepte erodarea adversarului său. A remarcat, pe bună dreptate, că PSD trebuie cu adevărat să stopeze acțiunile haotice ale Guvernului Orban și să-l demită pe acesta fără teama de alegeri anticipate.
Prieten bun atât al președintelui Constantin Rădulescu, cât și al primarului Mircia Gutău deputatul social democrat a insistat pe implicarea maximă a activului celor două partide pentru câștigarea unei majorități în Consilul Județean și în cel municipal și pentru realegerea președintelui Consiliului Județean.
Pe scurt mesajul lui Eugen Neață poate fi intentificat în câteva cuvinte: “Mai multă muncă și mai puțină vorbărie, implicare totală și seriozitate, comunicare activă cu electoratul și contact de luptă politică permanent cu adversarul”. (T.G.)