CJ VÂLCEA: Demersuri certe pentru operaționalizarea ambulanței de tip C1 din cadrul ISU Vâlcea
Având în vedere prevederile art.22 alin (4) din O.M.S. nr 870/2004, privind timpul de muncă, organizarea și efectuarea gărzilor în unitățile publice din sectorul sanitar și în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții conducerii SJU Vâlcea, Consiliul Județean Vâlcea a înregistrat astăzi, 15 ianuarie 2020, solicitarea inființării unei linii de gardă pentru operaționalizarea ambulanței C1.
Deși s-au organizat, până în prezent, de patru ori concursuri pentru ocuparea posturilor de medici în specialitatea medicină de urgență, aceste posturi nu s-au ocupat. Prin urmare, ambulanța de tip C1- terapie intensivă mobilă nu a putut funcționa.
Această problemă se va rezolva, însă numai după parcurgerea etapelor impuse de normele în vigoare, încadrarea de personal și alocarea bugetului de funcționare din partea Ministerului Sănătății.
Imediat ce aceste condiții vor fi îndeplinite, Consiliul Județean Vâlcea va aproba, prin hotărâre, înființarea acestei linii de gardă.