FOTO: Aproximativ 5000 de materiale pirotehnice comercializate ilegal în zona Pieței Centrale din Drăgășani
În urma acțiunilor desfășurate astăzi, de către jandarmii vâlceni, având în sprijin doi lucrători din cadrul Poliției Vâlcea, patru persoane au fost depistate în timp ce ofereau spre comercializare în mod ilegal, fără a deține autorizație, materiale și baterii pirotehnice, cu prețuri ce variau între 20-300 lei.
“Cele 5000 de materiale pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării și predate Poliției Vâlcea împreună cu actele de sesizare întocmite pentru continuarea cercetărilor.
De asemenea, menționăm că în perioada Crăciunului, jandarmii au acționat în orașele Râmnicu Vâlcea, Horezu, Drăgășani și comuna Lădești, unde au fost ridicate în vederea confiscării un număr de aproximativ 8000 de materiale și baterii pirotehnice.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare având scopul de a combate deținerea sau comerțul neautorizat cu obiecte pirotehnice pentru prevenirea pericolelor la care se expun cei care folosesc astfel de materiale” – IJJ Vâlcea.