Festivităţi şi paradă militară de Ziua Naţională – restricţii de trafic în municipiu
În data de 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale a României, în zona centrală a Râmnicului se vor desfăşura mai multe festivităţi militare în organizarea Instituţiei Prefectului Judeţul Vâlcea, a Consiliului Judeţean Vâlcea, a Centrului de Perfecţionare Geniu şi EOD şi cu sprijinul Primăriei municipiului. Astfel, la ora 10.00, la Monumentul Independenţei de pe str. Carol I va avea loc un ceremonial militar- religios, alocuţiuni ale oficialităţilor şi depuneri de coroane de flori, iar de la ora 11.00, pe Calea lui Traian (între Colegiul Naţional ”Alexandru Lahovari” şi Podul Vinerii Mari) se va desfăşura o paradă cu cadre militare şi tehnică specifică.
Ca urmare a acestor evenimente, pe arterele de circulaţie afectate se vor institui o serie de restricţii de trafic, după cum urmează:
• Joi, 28 noiembrie – repetiţia pentru defilarea militară de Ziua Naţională
– se interzice circulaţia auto pe Calea lui Traian, porţiunea cuprinsă între Colegiul Naţional ”Alexandru Lahovari” şi Podul Vinerii Mari şi pe străzile adiacente, între orele 9.45 – 11.00;
• Duminică, 1 decembrie – ceremoniile ocazionate de Ziua Naţională
– se interzice circulaţia auto pe str. Carol I, segmentul cuprins între intersecţia cu str. Constantin Brâncoveanu (sediul Bibliotecii Judeţene ”Antim Ivireanul”) şi intersecţia cu str. Ştirbei Vodă şi pe străzile adiacente, între orele 9.40 – 11.00;
– se interzice circulaţia auto pe Calea lui Traian, porţiunea cuprinsă între intersecţia cu bd. Nicolae Bălcescu (Colegiul Naţional ”Alexandru Lahovari”) şi intersecţia cu str. General Magheru (Podul Vinerii Mari) şi pe străzile adiacente, între orele 10.30 – 11.30;
– se interzice circulaţia auto pe str. Constantin Brâncoveanu, de la intersecţia cu str. Carol I (Biblioteca Judeţeană ”Antim Ivireanul”) până la intersecţia cu str. General Praporgescu (sediul Primăriei municipiului), între orele 9.30 – 11.30;
– se interzice circulaţia auto pe bd. Tudor Vladimirescu, segmentul cuprins între intersecţia cu str. General Magheru şi intersecţia cu Calea lui Traian, între orele 10.30 – 11.30.
Circumscris aceluiaşi eveniment, vor mai fi impuse restricţii temporare de trafic pentru deplasarea gărzii de onoare, a efectivelor militare şi a tehnicii specifice implicate. Conducătorii auto sunt rugaţi să circule cu atenţie în zonele şi intervalele orare afectate de restricţii de trafic şi să respecte semnalizările temporare şi indicaţiile agenţilor de poliţie rutieră.