FOTO: Razii pe drumurile din Vâlcea! Șoferi prinși băuți la volan
Polițiștii vâlceni au acționat în weekend în zonele şi pe tronsoanele de drum cu risc rutier, pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor de autovehicule aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive și pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică si a reducerii numărului şi a consecinţelor accidentelor rutiere grave.
Cu această ocazie polițiștii vâlceni au aplicat 129 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea normelor de circulație rutieră, au reținut 19 permise de conducere și au constatat 4 infracțiuni rutiere.
“Polițiștii Serviciului Rutier aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza comunei Budești, au depistat în doar 5 minute, doi conducători auto sub influența băuturilor alcoolice.
Primul, un bărbat de 48 de ani, din comună, a fost oprit în timp ce conducea o autoutilitară, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezulat o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării a două probe biologice de sânge, iar pe numele lui a fost întocmit un dosar penal.
Al doilea, un bărbat de 31 de ani, din comuna Nicolae Bălcescu, a fost oprit în timp ce conducea un autoturism și fiind testat cu aparatul etilotest i-a rezultat o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea polițiștii au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat.
Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicască în vederea recoltării a două probe biologice de sânge, iar pe numele lui a fost întocmit un dosar penal” – precizează polițiștii vâlceni.