Infrastructura Comunei Sutești se modernizează
Comuna Sutești este una dintre localitățile vâlcene aflate în plin proces de modernizare. În ceea ce privește drumurile, lucrările ample au început încă de acum trei ani și au fost finanțate cu bani guvernamentali, prin PNDL 1 și PNDL 2. Pe o stradă au fost deja finalizate podețele, rigolele și asfaltarea iar în această perioadă se lucrează pe Strada Izvorului unde mai sunt de turnat doar rigolele. “Avem lucrări de asfaltare și de turnare a rigolelor, în toată comuna. Se intervine pe toate străzile adiacente Drumurilor Comunale, pentru un confort minim al locuitorilor. Vremea ne ajută și sperăm că trei dintre marile proiecte pe care le-am avut o să fie recepționate în 2019”, a declarat primarul Comunei Sutești, Carmen Lixandru pentru VTV.