Apocalipsa după Moțiune

Câteva efecte pe care românii le vor simții pe termen scurt și mediu dacă Guvernul Dăncilă este demis prin moțiune de cenzură sunt următoarele: leul se va devaloriza iar cei care au credite în euro sau dolari vor simți pe pielea lor acest lucru, prețurile vor crește, investițiile private se vor stopa, în instituțiile publice direct subordonate unor ministere nimeni nu va mai lucra toată lumea așteptând să vadă ce se întâmplă, contractele ce urmează să fie semnate de diferite primării cu ministere pentru finanțare vor fi blocate, nu mai poate avea loc o rectificare bugetară, sute de administrații locale nu au bani de salarii dar nici să plătească firmele de construcții, aceste firme nu vor mai face lucrări până nu-și văd banii, multe investiții edilitare vor rămâne nefinalizate pe perioada de iarnă, lumea va fi tentată să-și păstreze banii ca rezervă pentru zile negre deci vor scade cumpărările de bunuri și servicii.

În cazul în care moţiunea adună voturile majorităţii, premierul este obligat să înainteze imediat demisia Guvernului către preşedintele ţării. În acel moment, încep demersurile obişnuite pentru formarea unui nou Guvern. Preşedintele cheamă partidele parlamentare la consultări, unde sunt prezentate propunerile de premier. Dacă o majoritate se conturează în urma acelor discuţii, preşedintele anunţă numele premierului propus, care are 10 zile la dispoziţie să vină în faţa Parlamentului cu un Cabinet şi să ceară votul de încredere al senatorilor şi deputaţilor.
Iohannis are însă un plan bine pus la punct. El nu vrea un Guvern al opoziției actuale sau un Guvern liberal. El vrea Guvernul lui. Deci va lungi la maxim consultările. Va nominaliza un premier care nu va putea obține în Parlament majoritatea voturilor. Vor urma noi consultări. Se vor lungi până după alegerile prezidențiale. După ce va fi ales a doua oară președinte va băga pe gât Parlamentului un Guvern format numai din oamenii lui. Probabil un Guvern tehnocrat presărat pe ici colo cu câte un membru liberal. Parlamentarii inclusiv cei ai PSD vor vota acel Guvern deoarece nevotarea lui ar duce la dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate. Dar niciun parlamentar nu vrea să i se încheie acest mandat prin un așa procedeu deoarece ar pierde pensia pentru acest mandat și privilegiile funcției și în plus nu are nimeni certitudinea că va mai obține un mandat la anticipate.
Klaus va avea deci la cheremul lui un Guvern care va face tot ce-și dorește el pentru un an.
Românii vor avea parte însă de: inflație, șomaj, impozitări dure, creștere de accize, stoparea investițiilor, pierderea unor finanțări europene. Vă mai aduceți aminte câți bani a adus din UE Guvernul Cioloș? Dacă ați uitat vă reamintim: 0 LEI.
Niciun cetățean nu are cum să stopeze votul din Parlament de joi. Jocurile au fost deja făcute. Singurul lucru care ne mai rămâne în apărare este să nu îl votăm pe Iohannis. Puteți crede că acest editorial este scris la comanda celor din PSD dar vă veți convinge rapid de onestitatea noastră urmărind comportamentul președintelui de după votarea moțiunii. Veți remarca cum va lăsa zile întregi România fără premier și fără Guvern așteptând să treacă zilele până la alegerile prezidențiale și lăsând țara în haos.
Inclusiv liberalii cu experiență simt că sunt trași într-o cursă și păcăliți, dar nu au ce face deoarece dacă nu vor vota la vedere moțiunea vor fi excluși din partid. Speranțele românilor mai stau în deputați și senatori din PRO România, din ALDE, din USR și din PMP care pot realiza în orele următoare în ce apocalipsă pot duce țara dacă vor vota moțiunea.

Traian GUMINSKI