Fotbal, Superliga. FC Păușești-Otăsău învinge și urcă pe locul 5
Bardac Dani, cu trei goluri, Bîrlogeanu Bogdan si Fistogeau Andrei, fiecare câte o reuşită, aceştia au fost marcatorii echipei lui Cătălin Avan în victoria, 5-2, obţinută, runda trecută, pe teren propriu, cu AS Băile Olăneşti.
A fost o reeditare a derbiurilor ce au avut loc sezonul trecut în Liga a 4-a.
„Cu mulți jucători care au lipsit din cauza suspendărilor, accidentărilor sau problemelor personale, am reușit să aliniem o echipă care s-a dăruit mai mult ca adversarul. Echipa adversă practică un joc plăcut ochiului, având numeroase ocazii. În jocul cu noi au avut multe ocazii singuri cu portarul, mingea nu a vrut să intre în poartă pentru ei. Următorul meci este cu echipa de pe locul secund, Cozia Călimănești, o echipă foarte bună care face și antrenamente. Favoriți sunt ei dar noi ne jucăm șansa. Sperăm la un meci bun și un rezultat pozitiv.”, spune Iulian Toabeş, reprezentantul echipei în Consiliul Local P. Otăsău.
Cu cele 3 puncte luate, FC P. Otăsău urcă pe locul 5 în Superligă şi aşteaptă decizia Comisiei de Disciplină după cele întâmplate la meciul din urmă cu două etape, tot acasă, cu Chimia. Etapa viitoare, gruparea lui Avan are meci tot acasă, cu liderul Superligii, Cozia Călimăneşti, sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 16.00.
Gabi Cârjaliu