Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea ia măsuri privind derularea Programului “Laptele și cornul”

Cu privire la distribuirea produselor din Programul european „Laptele și cornul”, pentru anul școlar 2019-2020, în urma sesizărilor venite din partea unor unități de învățământ, dar și a apariției în presa locală, Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea a dispus monitorizarea, în școlile din județul Vâlcea, prin intermediul inspectorilor de sector, a modului în care se derulează acest program.

“De asemenea, s-a solicitat verificarea calității produselor primite, de către persoana desemnată prin decizie, înainte de a fi livrate elevilor, conducerea fiecărei unități de învățământ având obligația de a anunța fiecare neregulă distribuitorului, conform contractului, dar și inspectoratului școlar, conform fișei postului.
Menționăm că, toate unitățile de învățământ au fost notificate asupra măsurilor drastice care se vor lua cu persoanele implicate din cadrul școlii, în cazul nerespectarii cu strictețe a regulamentului de distribuire a produselor din Programul european „Laptele și cornul””, prof. Andra Bică, inspector general ISJ VÂLCEA.