Pompierii vâlceni Cîrciumaru Cristian, Petria Rareș, Ciortan Ovidiu și Gavrilei Lucia, recompensați pentru performanțele obținute la Competiţia Mondială de Salvare de conducerea ISU VÂLCEA
Membrii echipei de acordare prim ajutor calificat din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “General Magheru” al județului Vâlcea (Plt. maj Cîrciumaru Cristian și Plt. maj. Petria Rareș, Plt adj. Ciortan Ovidiu și Plt. maj Gavrilei Lucian) au fost recompensați în această dimineață cu diplome de excelență pentru performanțele obținute la Competiţia Mondială de Salvare World Rescue Challenge desfășurat în Franța în perioada 12-15 septembrie ac.
Aceasta este o primă recompensă acordată de conducerea inspectoratului, în cadru festiv pe platoul unității, pentru câștigarea locului doi mondial la proba „acordarea primului ajutor calificat”.
Reamintim faptul că medaliații au evoluat alături de echipele de descarcerare şi prim ajutor calificat ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă ale judeţelor Călărași, Dolj ți Mureş care au reprezentat România, la Competiţia Mondială de Salvare.
În cadrul competiției au participat 36 de echipaje de descarcerare și 34 de echipaje de prim ajutor din 16 țări de pe 5 continente: Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Columbia, Paraguay, Canada, Franța, Spania, Portugalia, Germania, Africa de Sud, Noua Zeelandă, România, China și Luxemburg.
De-a lungul timpului, pompierii militari vâlceni şi-au arătat eficienţa şi profesionalismul la intervenţiile ce au avut drept rezultat salvarea oamenilor, dar şi la competițiile mondiale şi naţionale, unde au obţinut rezultate remarcabile: locul 10 mondial în anul 2017- la Târgu Mureș, locul 19 mondial în anul 2016 – în Brazilia, patru ani consecutiv, locul I naţional – la proba “Acordarea Primului Ajutor Calificat”.
Rolul acestor competiții este de a dezvolta capacitatea de intervenție, prin învățarea de noi tehnici și prezentarea ultimelor tehnologii în domeniu, de a dezvolta lucrul în echipă și de atenționare asupra accidentelor rutiere și a victimelor produse de acestea.