Deputatul Cristian Buican îi exclude azi din PNL pe mai mulţi primari şi consilieri suspectaţi că ar susţine PSD
Joi, 22 august, de la ora 18.00, la sediul PNL Vâlcea va avea loc o mare şedinţă a Biroului Politic Judeţean.
Dacă la şedinţă vor veni toţi membrii biroului, dar şi cei convocaţi pentru excludere cu greu vor avea loc în aceeaşi sală.
Cel puţin doi primari (Cătălin Avan şi Aurora Măgură), mai mulţi viceprimari şi consilieri locali au primit adrese de convocare la această şedinţă prin Executor Judecătoresc.
Adresele semnate de deputatul liberal Cristian Buican le comunică celor care le-au primit că vor fi sancţionaţi cu excluderea din PNL deoarece au încălcat articolul 25 din Statutul Partidului.
“…întrucât aţi încălcat deciziile şi hotărârile organismelor de conducere ale partidului şi prin aceasta aţi adus prejudicii majore îndeplinirii unor obiective politice importante. Vă aducem la cunoştiinţă faptul că vă puteţi exercita dreptul la apărare prin exprimarea punctului de vedere în cadrul şedinţei BPJ din data de 22 august conf dispoziţiilor art.32, pct 1, din Statutul PNL”.
În mare, cei propuşi pentru excludere sunt suspectaţi că la alegerile europarlamentare din luna mai nu s-au implicat în campania PNL, iar unii au ajutat PSD să obţină rezultate bune.
“Trădătorii” au primit adresele prin executor cu o zi sau două înainte de şedinţă. În plină vară este posibil ca mulţi dintre aceştia să nici nu le fi primit, fiind plecaţi în concedii.
Reacţia liderului liberal este oarecum surprinzătoare mai ales dacă, aşa cum am aflat pe surse, pe lista celor excluşi se mai află şi alţi primari.
Unii dintre ei sunt oameni care au obţinut victorii importante în alegeri, alţii au vechime mare în partid şi s-au implicat în mai multe bătălii electorale.
Tot în cadrul şedinţei de astăzi doamna Claudia Banu, preşedinte interimar al organizaţiei din Râmnicu Vâlcea, va propune BPJ noua componenţă a biroului municipal. Biroul ales a fost dizolvat recent, după cum a relatat amplu presa locală, împreună cu alte vreo 14 sau 15 birouri de organizaţii locale care au obţinut scoruri mai mici decât media obţinută de liberali în Vâlcea. Paradoxul este că la Râmnicu Vâlcea, în alegerile din luna mai, liberalii au obţinut cel mai bun scor luat de ei vreodată în municipiu. La Râmnicu Vâlcea cei 4 consilieri locali nu sunt propuşi pentru excludere, în schimb în comunele Popeşti şi Păuşeşti Otăsău liberalii vor să dea afară din partid şi viceprimarii şi toţi consilierii locali.
Am purtat miercuri seară o scurtă discuţie prin mesaje cu liderul liberal. Acesta ne-a spus că excluderile încă nu au fost votate şi că cei propuşi pentru sancţionare se pot apăra şi Biroul poate decide anularea excluderii sau o altă sancţiune. Liderul liberal îi consideră pe mai mulţi nişte trădători:
“Păi tu crezi că eu mă mai las dus de nas de ăştia care zic că sunt liberali şi fac campanie PSD? Îi dăm afară şi facem altă organizaţie acolo …!”, afirmă deputatul Buican.
Am încercat să vorbim şi cu cei propuşi pentru excludere. Dintre toţi cel care ne-a răspuns a fost primarul Cătălin Avan din Păuşeşti Otăsău:
“Nu am dus de nas pe nimeni şi nu am minţit pe nimeni. Am adus un scor substanţial PNL la localele din 2016 şi unii care sunt consilieri judeţeni acum sunt şi prin munca celor propuşi acum pentru excludere. Ne-am implicat şi la parlamentarele din 2016 şi domnul deputat Buican este deputat şi cu ajutorul voturilor noatsre. La un moment dat nemulţumit fiind de prestaţia lui Ludovic Orban şi a lui Klaus Iohannis am decis să nu mai fac politica PNL şi să nu mai susţin acest partid. Toată lumea ştia că sunt simpatizant al ALDE. Nu am tras după mine organizaţia locală a PNL. Din contră, le-am spus celor de la conducere să trimită oameni capabili să coordoneze campania la europarlamentare aici nu oameni care au pierdut alegerile în localităţile lor. Am vorbit deschis de fiecare dată cu domnul deputat Buican direct şi prin mesaje, nu l-am păcălit. ALDE a luat scorul care l-a luat în Otăsău datorită mie, nu consilierilor liberali. Acum vrea să îi excludă în bloc pe toţi de aici şi din altă parte. Un primar nu-şi pierde mandatul prin excludere, dar viceprimarii şi consilierii, unii din ei oameni foarte dedicaţi nu numai la Otăsău, dar şi în alte părţi riscă brusc să piardă şi funcţiile în care au făcut treabă şi indemnizaţiile. Nu cred că ei vor uita vreodată acest lucru şi nici că vor ierta. La europarlamentare fiecare partid a luat voturi pe munca unor oameni. Nici eu nu am putut aduce toţi simpatizanţii mei cu voturile la ALDE. Au luat voturi şi USR, şi PRO ROMÂNIA, şi PSD, şi PNL, asta nu înseamnă că cineva a trădat pe altcineva că doar nu intri cu omul în cabina de vot. Păcat că s-a ajuns la acestă situaţie. Nu voi participa la această şedinţă. Nu am ce să mă apăr, probabil că le-aş aduce eu acuzaţii unora de acolo şi mai bine evităm un astfel de conflict. Le doresc tuturor să primească de la viaţă şi de la electorat exact ceea ce merită. Multă sănătate foştilor mei colegi de partid şi celor care vor vota pentru excluderea mea şi celor care nu o vor face. Sper doar să aibă rabdarea să îi asculte pe toţi cei acuzaţi pentru că unii din ei au muncit enorm aici în teritoriu ca alţii din PNL de acolo, din cei care vor judeca să aibă funcţii căduţe şi bune!”.
Doamna Aurora Măgură, primarul comunei Popeşti ne-a comunicat că prioritare sunt proiectele aflate în derulare şi lucrările de reabilitare ale şcolilor din comună şi că nici nu a avut timp să citească convocarea la şedinţă, dar nu crede că participând la astfel de şedinţe poate ajuta comunitatea locală.
Ne-au fost trimise numele celor care vor intra în Biroul Politic municipal deşi acum câteva săptămâni sau câteva zile unii din ei erau membri altor partide (PRO România, PLUS sau USR). Ne-au mai fost comunicate numele unor oameni care s-au implicat activ în campanii, inclusiv în ultima şi care au fost “uitaţi”.
Mulţumim tuturor celor care ne sprijină cu informaţii. Le sintetizăm. Aşteptăm să vedem ce se va întâmpla, vom scrie şi despre încălcări ale statutului PNL dacă cineva din cei prejudiciaţi ni se va adresa oficial.
Nu suntem noi, jurnaliştii, cei care putem face dreptate într-un partid sau influenţa liderii politici. Când faci parte dintr-o grupare, te supui regulior scrise şi nescrise de acolo. Când nu te mai identifici sau nu mai poţi suporta anumite nedreptăţi renunţi, pleci sau faci o grupare capabilă să răstoarne situaţia. Cam asta e politica. Nu se face cu îngeri.
Traian GUMINSKI