Mihăilescu răspunde acuzelor venite de la Greenpeace
Directul general Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, prezent la confruntarea de la Vama, dintre reprezentanții Romsilva și cei de la Greenpeace România, a declarat că nu va acționa în instanță ONG-ul care a defăimat imaginea instituției, și s-a arătat deschis la un dialog onest cu conducerea acestei organizații.
“Recunosc că cei de la Ocolul Silvic Vama au trecut printr-o perioadă grea. Am fost cu ei sus, în pădure, am vorbit cu pădurarul, cu inginera care m-a însoțit, cu oamenii care m-au însoțit. Nu vă spun ce am vorbit și ce sentimente au trăit. Oamenii aceștia de o lună de zile nu mai dorm. Vreau să am o abordare corectă. Uneori în viață trebuie și să știi să depășești anumite momente. Nu cred că este cazul să acționez în instanță o organizație rezonabilă, respectabilă. Chiar intenționez să fac o scrisoare conducerii acestei organizații pentru a spune că îmi arăt disponibilitatea să dialogăm cu ei, să avem o discuție corectă și onestă. Să zicem că a fost o neînțelegere a celor două părți și astăzi, la provocarea dumnealor, la dorința noastră, cu sprijinul autorităților, ne-am întâlnit și am dialogat. Dincolo de micile derapaje, a fost un dialog bun. Eu îl consider acceptabil, într-o limită, pentru început. Dar el poate evolua. Nu poți spune că albul e negru și negrul e alb când vezi evidența efectivă. Aici trebuie să construim, pentru că niște profesioniști au fost puși la colț. Păcat! Astăzi se contestă tot. Și noi suntem contestați și statul este contestat, totul este contestat! Contești, dar ce pui în loc? Pentru că nu vii cu nimic în loc decât contestația. Nu e suficient. Orice construcție este grea. Îmi cer scuze public față de colegii mei, dacă și-ar fi dorit o acțiune în instanță -nu o fac. Asta din dorința de a păstra o relație corectă între Romsilva și alte organizații guvernamentale sau nonguvernamentale, plecând de la ideea că poate toți avem o vină”, a transmis Gheorghe Mihăilescu.
Greenpeace a reclamat, în urma unei deplasări în Bucovina, din luna iunie, tăieri ilegale în zone de responsabilitate ale Direcţiei Silvice Suceava.
“Într-o rază de 5 km am găsit parcele întregi de pădure tăiată la ras, albii ale pâraielor distruse de utilaje grele care cară lemnul ilegal pe cursul apelor, ecosisteme puse în pericol de aceste practici abuzive, camioane care transportă lemnul fără aviz, comunităţi divizate şi o stare generală de deznădejde. Mai grav este că totul se întâmplă în păduri proprietate a statului, sub ochii celor responsabili de ele”, arăta Greenpeace care a publicat şi o fotografie cu zona afectată în opinia lor.
Gabi Cârjaliu