Vâlcean prins după ce a furat bicicleta unui copil din Piața Centrală
În după-amiaza zilei de sâmbătă, 10 august a.c., orele 16.00, patrula de ordine publică, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea, a fost sesizată de către R.S.N, în vârstă de 13 ani, că în timp ce se afla în zona Pieței Centrale din oraș, i-a fost furată bicicleta de către un bărbat.
“Față de cele sesizate și pe baza descrierii autorului, jandarmii au procedat la identificarea persoanei în cauză. Din verificările efectuate, s-a constatat că barbatul a ascuns bicicleta în scara unui bloc. De asemenea, acesta era cunoscut cu antecedente penale. Autorului i-au fost întocmite actele de sesizare,ulterior fiind condus la sediul I.PJ. pentru continuarea cercetărilor” – IJJ VÂLCEA.