Se caută directori pentru unitățile școlare din Vâlcea! Concursul începe pe 6 august
Inspectoratul Școlar al Județului Vâlcea anunță organizarea selecției pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Vâlcea, conform Procedurii Operaționale a ISJ Vâlcea privind numirea în anul școlar 2019-2020, prin detașare în interesul învățământului, în funcțiile vacante de director/director adjunct din unitățile de învățământ.
La concursul de selecție pot candida persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
1. au absolvit cu diploma de licenţă/absolvire studii universitare, inclusiv specializarea „Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar”;
2. sunt membre ale corpului naţional de experţi în management educaţional, conform prevederilor art. 246 alin. (3) si art. 257 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
3. sunt titulare în învăţământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată, au cel puţin gradul didactic II în învăţământ sau au dobândit titlul ştiinţific de doctor;
4. dovedesc calităţi profesionale, manageriale şi morale, reflectate prin calificativul „Foarte bine” acordat în ultimii 4 ani şcolari lucraţi efectiv la catedră în funcţii didactice sau în funcţii de conducere din unităţi de învăţământ/inspectorate şcolare/ casele corpului didactic/Palatul Naţional al Copiilor/Ministerul Educaţiei Naţionale ori în funcţii de îndrumare şi control din inspectorate şcolare/funcţii de specialitate specifice Ministerului Educaţiei Naţionale;
5. nu au fost sancţionate disciplinar în ultimul an şcolar anterior anului desfăşurării selecţiei şi nici în anul şcolar în curs;
6. nu îndeplinesc funcția de președinte/vicepreședinte al unui partid politic.
Dosarele pentru selecție se vor depune în format letric, la registratura ISJ Vâlcea, în perioada 29 iulie – 02 august 2019 și cuprind următoarele documente:
– Cererea de înscriere;
– Scrisoare de intenție;
– Curriculum Vitae;
– Planul operațional pentru anul școlar 2019-2020 al unității de învățământ pentru care și-au exprimat opțiunea.
Dacă un candidat vizează mai multe funcții/unități de învățământ va depune câte un dosar pentru fiecare.
“Interviul se desfășoară marți, 6 August 2019 și luni 12 August 2019 la sediul ISJ Vâlcea, conform planificării afișată pe site-ul ISJ Vâlcea.
O singură unitate școlară, Liceul Tehnologic Călimănești nu are candidat.
Și pentru două unități școlare sunt doi candidați: Școala Gimnazială Fârtățești și GPP Ostroveni 1” – prof. Andra Bică, inspector general ISJ VÂLCEA.