Microstagiunea estivală „La Strada” revine la Râmnicu Vâlcea în luna august: patru seri de spectacole în Scuarul Mircea cel Bătrân
Teatrul Municipal ”Ariel” şi Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea îi invită şi în acest an pe iubitorii de teatru, în weekend-urile din perioada 3 – 24 august 2019, în Scuarul „Mircea cel Bătrân” la evenimente culturale inedite.
Programul ”La Strada”, care a debutat în anul 2018 şi este susţinut de studenţii Facultăţii de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, reprezintă un mijloc prin intermediul căruia peisajul cultural vâlcean se diversifică cu o pată de culoare artistică. Aceste reprezentaţii care expun spectatorilor forme teatrale alternative au ca specific, în primul rând, un mare grad de interactivitate cu publicul. Toate montările au la bază texte comice, cu o puternică tuşă educaţională, ele fiind destinate publicului de toate vârstele care este invitat, astfel, să descopere frumuseţea teatrului.
Programul evenimentelor este următorul:
• 3 august (ora 19.00) IMPRO-SHOW COMMEDIA DELL’ARTE – spectacol produs de ASOCIAŢIA MISE EN SCENE, Cluj Napoca
• 10 august (ora 18.00) MINIOMUL DE ŞTIINŢĂ – spectacol pentru copii produs de Asociaţia MAGIC PUPPET şi (ora 19.00) POP-UP – spectacol de stand-up comedy cu Dragoş Pop, actor al Teatrului Naţional din Cluj
• 18 august (ora 20.30) FRUMOASA DIN PĂDUREA ADORMITĂ – spectacol produs de Teatrul „Elvira Godeanu” Târgu Jiu
• 24 august (ora 20.00) TRIXY SHOW, spectacol produs de Teatrul „Aureliu Manea” Turda