Primăria Bujoreni este condusă exemplar de Gheorghe Gîngu

Anul trecut, aflat după o intervenție chirurgicală dificilă, primarul Gheorghe Gîngu a neglijat indicațiile medicale, a renunțat la concediul necesar restabiliri stării de sănătate și s-a întors la treabă, la primărie.

Este unul din cei mai responsabili edili din noul val și are de administrat o primărie care a fost măcinată ani în șir de acte de corupție, de incompetență, de nesimțirea unor funcțioari și aleși trimiși în cele din urmă în fața instanțelor.
Confruntat anul acesta, ca mulți alți edili, cu o gravă problemă legată de salubritate, de pretențiile operatorilor, de lipsa de gropi de gunoi autorizate aflate în apropiere ,edilul din Bujoreni a identificat câteva soluții și are tăria de a se lupta cu un sistem infernal de birocratic și ticălos.
Serviciul de gospodărire locală pe care l-a înființat se ocupă cu amenajarea trotuarelor, a rigolelor, curăţenie, monitorizarea şi cântărirea deşeurilor.
“Suntem pe toate fronturile, în ceea ce priveşte salubritatea, sistematizarea localităţii. Reabilităm trotuarele de la intrarea spre Râmnicu Vâlcea, în zona Olteni, la poligon. Igienizăm toate zonele, curăţăm vegetaţia. Amenajăm a două rută de legătură cu oraşul pentru a evita intersecţia de la Muzeul Satului, unde când e trafic, virajul la stânga este foarte periculos dacă nu imposibil”, afirmă primarul Gîngu.
Cea mai importantă activitate este aceea de a cântări gunoiul ridicat de la oameni. În acest sens, pentru ca efectele scumpirii tonelor de deşeuri verifică cantitatea de gunoi care se ridică din localitate, astfel încât oamenii să nu plătească mai mult decât trebuie.
Primăria Bujoreni încearcă să obțină autorizația pentru ridicarea deşeurilor reciclabile de la populaţie, deţinând deja o autoutilitară în acest sens. (T.G.)