Patru zile de distracţie pe splaiul Independenţei, cu ocazia Zilelor Imnului Naţional 2019
Ediţia de anul acesta a sărbătorii Imnului Naţional va aduce patru zile de distracţie pe splaiul Independenţei. Concertele vor debuta vineri, 26 iulie şi se vor încheia luni, 29 iulie, la ora 23.00, cu un spectaculos foc de artificii.
Artiştii care vor urca pe scena din marginea râului Olăneşti sunt dintre cei mai îndrăgiţi şi apreciaţi la acest moment, registrele muzicale variind de la folclor, la pop, R&B şi rock, printre starurile care vor veni în faţa spectatorilor numârându-se şi ”Regele naiului”, maestrul Gherghe Zamfir. Iată programul celor patru zile de concerte:
• Vineri, 26 iulie, de la ora 19.00: Maria Delia Proteasa, Adrian Marius Ivan, Orchestra ”Rapsodia Vâlceană”, Anamaria Iorga, Cristina Udrea, Mioara Raica, Rodica Nicolescu, Luminiţa Tănasie, Vlăduţa Lupău şi ”Rapsozii Maramureşului”, Aurel Tămaş şi ”Dubaşii de la Cluj”
• Sâmbătă, 27 iulie, de la ora 19.00: ansamblul ”Bobocica” din Zătreni, grupul ”Muguraşii, Maria Ghinea, Adina Roşca şi Cătălin Doinaş, Ileana Lăceanu
• Duminică, 28 iulie, de la ora 19.15: spectacol coregrafic Belly Dance şi Şcoala de ”Belle Arte”, Mara Săceanu, Alexandra Popescu, Irina Rimes, Bere Gratis şi Maestrul Gheorghe Zamfir
• Luni, 29 iulie, de la 19.30: Cristina Ene, Claudia Pavel, Amna şi Lidia Buble
Prezentarea lotului SCM pentru sezonul competiţional 2019 – 2020
Un moment deosebit în cadrul serii de duminică, 28 iulie, va avea loc în jurul orei 20.50, când râmnicenii le vor vedea şi le vor putea ura succes componentelor echipei de handbal campioane a Sport Club Municipal. Prezentarea lotului pentru sezonul competiţional 2019 – 2020 va fi făcută de oficiali ai SCM, dar şi ai Primăriei Râmnicului, în faţa fanilor tot mai numeroşi ai acestei echipe.