Asistenţii persoanelor cu handicap şi personalul creşelor din municipiu vor primi voucherele de vacanţă
Ca urmare a unor economii rezultate din diferenţele între valorile estimate ale unor investiţii şi cele rezultate efectiv în urma licitaţiilor, bugetul local poate suporta, la acest moment, acordarea voucherelor de vacanţă categoriilor îndreptăţite prin lege. Drept urmare, primarul Mircia Gutău a decis asumarea acestui efort financiar de peste un milion de lei, printre beneficiarii acestor vouchere numărându-se – alături de personalul din aparatul de specialitate al Primăriei şi cel din instituţiile subordonate – cei aproximativ 180 de asistenţi personali ai persoanelor cu handicap, precum şi cei 133 de medici, asistenţi, infirmieri şi îngrijitori din cele şapte creşe administrate de Municipalitate. În funcţie de data finalizării demersurilor de achiziţionare, distribuirea efectivă a acestor vouchere se estimează pentru începutul lunii august.