Fotbalul din Păușești continuă la nivel înalt
Invitat la enisiunea „Sport Plus”, la TV Etalon, primarul comunei Păuşeşti Otăsău, Cătălin Avan a vorbit despre viitorul „traseu” sportiv al echipei finanţată de administraţia publică locală.
“Indiferent că vom ajunge în Superligă, după câştigarea meciului de baraj, cu FC Băbeni (pentru locul rămas liber după promovarea Viitorului Dăeşti în Liga a 3-a) sau că vom rămâne în Liga a 4-a, FC Păuşeşti Otăsău va continua să fiinţeze şi în campionatul viitor în cadrul AJF Vâlcea”, afirmă Cătălin Avan.
Avan a explicat şi motivul pentru care, deşi a condus la pauză cu 2-0, echipa din P. Otăsău a pierdut în final, 2-3, barajul de promovare/rămânere în Superlică, de la Fedeleşoiu, cu ACSCS Orleşti.
“Vreau să spun că nu am fost supărat că am pierdut acel meci. Am avut, la Fedeleşoiu, un lot restrâns de jucători, ne-au lipsit patru titulari! S-a văzut oboseala băieţilor, pentru că ăştia care au fost, au jucat în regim de anduranţă şi în campionat, şi în play-off. Eu m-am îngrijit să-i recompensez, cu cât s-a putut, pe cei veniţi din altă parte, să joace, să-şi rupă picioarele, practic, pentru echipa din Păuşeşti Otăsău. Dar noi avem un public „cuminte”, nu am avut suspendări de teren, nimeni dintre spectatori n-a intrat în teren după o eventuală nemulţumire vizavi de arbitraj sau altceva. Cred că după o săptămână de muncă, oamenii din Păuşeşti Otăsău merită să meargă la stadion şi să vadă un meci de fotbal”, mai spune edilul.
Cătălin Avan are un om de încredere la echipă. Din 2011, Iulică Toabeş este „omul bun la toate” la FC Păuşeşti Otăsău. chiar dacă pentru asta îşi sacrifică weekend-urile în detrimentul familiei.
Gabi Cârjaliu