Cheile Bistriței din Costești cedează energie vizitatorilor
Toni Peștereanu, inimosul edil al comunei Costești are în plan, de mai mulți ani, să obțină titlul, de altfel binemeritat, de stațiune, pentru această localitate.
Statutul de stațiune implică însă mai multe cerințe juridice printre care se află și numărul locurilor de cazare, a celor oficiale nu cele nedeclarate. Au apărut câteva pensiuni în zonă, deosebite, primitoare, cu o mâncare tradițională delicioasă, dar capacitatea lor însumată nu trece de 100 de locuri.
Spre a veni în sprijinul comunei redacția noastră va populariza constant frumusețiile din Costești și obiectivele turistice, dar va face și gratuit publicitate acelor pensiuni care ne vor trimite datele lor de contact și facilitățile oferite celor care se cazează în Costești.
Promovând această zonă facem de fapt și un serviciu multor români care pot beneficia de relaxare într-o zonă montană unică, frumoasă, plină de mânăstiri, râuri, verdeață, păduri unice, specii de plante și animale. Costeștiul are mai multe trasee montane marcate, ghizi specializați și un Parc Național mic dar de mare frumusețe.
Unul din locurile pe care trebuie să le vedeți neaparat dacă ajungeți aici este zona Cheiilor Bistriței. Am vizitat-o în trei duminici din acest an și am găsit de fiecare dată oameni bucuroși de natură ce ne-au confirmat ceea ce simțeam și noi. Pe malul râiului sunt mai multe zone pline de energie. Când bagi mâna în apa limpede care curge cu viteză simți efectiv cum corpul se revigorează, iar aerul este extrem de curat. Accesul pe chei se poate face ușor, și cu autotursimul, se pot vizita mai multe obiective se poate face plajă, există loc de gratar de popas, există multă liniște. Taxa de acces este de 5 lei de persoană, biletul emis de administratorii Parcului Național fiind valabil 7 zile. Temperaturile ating rar aici 30 de grade chiar și în zilele cele mai caniculare. (T.G.)