Presa vâlceană îi este recunoscătoare lui ÎPS VARSANUFIE!
Paraclisul Arhiepiscopal Sfinții Petru și Pavel din Râmnicu Vâlcea a fost neîncăpător, sîmbătă 29 iunie, la una din cele mai frumoase slujbe religioase din țară ținute în acestă sfântă zi de sărbătoare.
Prezența la eveniment a presfințitului părinte Varsanufie a suscitat interesul unui număr foarte mare de credincioși nu numai din zona de Nord a municipiului ci din tot orașul.
Această zi de sărbătoare a fost declarată în Eparhia Râmnicului ca Sărbătoare a jurnaliștilor și scriitorilor din Arhiepiscopia Râmnicului spre comemorarea și cinstirea promotorilor și continuatorilor culturii și spiritualității vâlcene.
Imediat după Sfânta Liturghie Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit o slujbă de mulțumire și binecuvântare pentru toți jurnaliștii prezenți.
Dar pentru cei din presă a fost importantă și slujba de pomenire pentru cei adormiți în Domnul, foștii noștri colegi care au trudit aici în Vâlcea ducând mai departe istoria scrisă județului care a dat tiparul acestei țări și primul cotidian independent din România de azi.
Îi suntem recunoscători, alături de marea majoritate a gazetarilor vâlceni, a oamenilor din Radio și din Televiziune, părintelui Varsanufie pentru rugăciunile sale și pentru marea sa bunătate!
Dumnezeu să-I aibă în paza sa pe ziariștii plecați dintre noi și să lumineze mințile celor rămași aici spre a trudi în folosul comunitățiilor noastre din Vâlcea!
Redacția “Eveniment Vâlcean”