FOTO: Două obiective edilitare finalizate în cartierul Ostroveni

Vineri, 14 iunie, primarul Mircia Gutău a prezentat public două obiective finalizate în cartierul Ostroveni.


Primul dintre acestea este locul de joacă modernizat din faţa Casei Tineretului, unde s-au făcut lucrări de extindere a spaţiului, s-a montat covor poliuretanic, s-au recondiţionat o parte din echipamentele de joacă deja existente şi s-au amplasat altele noi, în contextul în care s-au făcut şi o serie de modernizări la parcul din jur: plantare de gazon, instalarea unui sistem de irigaţii automat, amplasarea de elemente de mobilier stradal, reabilitarea iluminatului public, precum şi a fântânii arteziene.

Cel de-al doilea obiectiv prezentat de edilul-şef a fost parcarea realizată în apropiere, pe strada Nicolae Iorga, care însumează peste 100 de locuri. Lucrările complexe de aici au constat în amenajarea terenului, realizarea de ziduri de sprijin, montarea de borduri şi de cămine de scurgere şi amplasarea unor stâlpi de iluminat public. Cu această ocazie, primarul Gutău a anunţat că foarte curând vor începe lucrările de reabilitare şi la spaţiul din faţa Casei Tineretului (treptele de acces), aflat la acest moment într-o stare foarte proastă şi în contrast cu modernizările făcute în zonă.