Ploi torențiale au lovit puternic comuna Stoilești
În noaptea de luni spre marți a plouat aproape non stop în comuna Stoilești. Salariații primăriei și primarul Florin Ionescu au încercat la primele ore să intervină și să evalueze pagubele.
“Au fost ploi torențiale, puternice și cu vânt. Practic nu există drum din comuna noastră sau uliță care să nu fie afectată. Tot ce nu este asfaltat a fost rupt sau inundat. Ploaia a spalat macadamul și a creat pagube pe care nu le putem estima. Avem utilaje dar sunt insuficiente, am intervenit deocamdată doar acolo unde oamenii au strictă nevoie. Este vizibilă valoarea mare a pagubelor și pentru remediere avem neapart nevoie de sprijinul Consiliul Județean și al Guvernului. Vom înainta în zilele următoare un raport complet Prefecturii”, ne-a declarat primarul Forin Ionescu. (T.G.)