Text viral al consilierului judeţean PSD Adrian-Cosmin Dima
Este unul din consilierii judeţeni tineri, are 38 de ani, membru al PSD de peste 15 ani şi s-a implicat în multe campanii electorale. Face parte din tagma politicienilor bine pregătiţi profesional, echilibraţi şi constructivi, iar după rezultatele obţinute duminică, 26 mai, de PSD, în Vâlcea, a postat pe pagina sa de facebook un text care denotă şi un talent la redactare pe care nu îl au mulţi jurnalişti. Textul tânărului consilier a devenit rapid viral, fiind preluat de lideri tineri social democraţi din toată ţara şi redistribuit. Iată acest text a cărui mesaj nu ni-l asumăm, dar care credem că merită studiat de electoratul vâlcean:
“Da, sunt un tânăr membru PSD și sunt mândru de asta, chiar dacă duminică noaptea am avut cea mai mare dezamăgire din viața mea, pentru că DA, la nivel național nu ne-au votat medicii cărora Partidul Social Democrat le-a triplat salariile și a investit în sistemul medical pentru a-și putea desfășura activitatea în condiții decente.
Nu ne-au votat profesorii pentru că le-am dublat salariile și am început construcția de școli și grădinițe în mediul rural pentru că am considerat că, copiii României merită o educație performantă făcută de cadre didactice motivate financiar.
Nu ne-au votat tinerii care beneficiază de majorarea salariului minim, studenții care au primit gratuitate CFR și le-am mărit bursele, am crescut indemnizația de creștere a copiilor și am majorat alocațiile.
Nu ne-au votat bugetarii cărora le-am majorat salariile pentru că ne doream ca cetățenii să beneficieze de servicii de calitate din partea unor funcționari motivați financiar, fără grija zilei de mâine, le-am oferit de asemenea și vouchere de vacanță atât pentru a-i motiva, cât și pentru a dezvolta turismul în România.
Nu am dat Roșia Montană și portul din Constanța străinilor și chiar am repatriat Portul din Mangalia.
Am încercat să obținem mai multe avantaje pentru România de la multinaționalele care își duceau profitul în țările lor.
Am încercat să nu mai lăsăm să ne ia pădurile și aerul.
Am investit în agricultura românească și am început reconstrucția canalelor de irigații, am dat subvențiile la timp la agricultorii români și am creat programe guvernamentale care să susțină produsele românești, lucruri care au dus ca anul trecut România să fie pe locurile fruntașe în UE la producția de porumb și floarea soarelui.
Am început să construim autostrăzi și drumuri expres, să refacem drumuri județene și comunale, să scoatem țara asta din noroaie.
Companiile de stat au înregistrat profituri record și economia țării noastre prindea aripi.
Nu am mai acceptat să fim sclavii străinilor și pentru asta am plătit electoral.
Toate aceste lucruri au fost bătute de 3 lozinci: MUIE PSD, PENALI ȘI CIUMA ROȘIE!
Dragă Românie, cu lacrimi îți spun că dacă nu ne trezim la timp, o să rămânem o colonie, iar românii tăi o să plângă in continuare prin țări străine, copiii tăi o să trăiască fără părinți aproape în condiții mizere, o să îți moară copiii în spitale infecte și populate de doctori corupți și prost pregătiți, o să îți moară bătrânii săraci și umiliți, o să continue să plece tinerii de lângă tine să lucreze pentru străini.
Dragi români, îmi doresc din suflet ca în viitorul apropiat realitatea să nu ne arate că duminică nu ați distrus nici PSD-ul nici pe Liviu Dragnea, duminică ați distrus șansa României de a nu mai fi o colonie și o țară mediocră!
Semnat, un tânăr votant PSD, un tânăr care își iubește tara și o persoană care duminică seară a plâns, pentru că știe că viitorul României va fi sumbru dacă ajunge pe mâna unor oameni care și-au vândut de mult sufletul și țara străinilor!”. (T.G.)