1 Iunie – Porți Deschise la Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “General Magheru” al Judeţului Vâlcea

La nivelul subunităților Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „General Magheru” al Judeţului Vâlcea se va organiza “Ziua Porților Deschise” cu ocazia “Zilei Copilului”.

Accesul copiilor se va face în intervalul orar 09.00 -13.00, iar în cadrul acestei activități pot să afle ce înseamnă să fii pompier și vor putea afla amănunte despre tehnica de intervenție. Vor putea fi vizitate atât structura de intervenție din Rm. Vâlcea – Strada Decebal nr. 7, cât şi cele din: Drăgăşani – strada Nucilor nr.1, Brezoi, Băile Govora, Grădiştea, Horezu şi Măciuca. Accesul copiilor se va face pe bază unui act de identitate al adultului (adulților) însoțitor(i).