Singura femeie șefă a polițiștilor locali e la Râmnicu Vâlcea!
Singura femeie care conduce o poliție locală în România este de la Râmnicu Vâlcea. Malvina Nicu are în subordine 118 persoane și nu se teme nici de infractori dar nici de responsabilitatea pe care o are. Actuala șefă a polițiștilor locali din Râmnicu Vâlcea a activat până acum tot în această instituție, cu funcția de șef-serviciu. Este în funcție de patru luni, deocamdată ca director interimar, dar spune că nu o deranjează.
Monica Nicu recunoaște că i-a fost greu să se lupte cu mentalitatea subordonaților care au avut până acum doar șefi bărbați, dar spune că este decisă să meargă înainte. “Îmi place să fiu foarte organizată și să lucrez în echipă. Sunt oameni tineri și cred că rezultatele sunt mulțumitoare. Sper să excelăm. Îmi doresc ca polițiștii locali să fie vizibili, pe trotoate, în parcuri, în piețe. Trebuie să-i prevenim pe oameni, dar și să-i sancționăm când e cazul. Peste tot în Europa așa s-a întâmplat. Avem și multe camere de luat vederi, ne ajută mult. Este greu, trebuie să recunosc, m-am luptat și cu anumite mentalități. 85 la sută sunt bărbați și au avut doar șefi bărbați. Cine își face treaba nu are nimic de suferit cine nu…”, ne-a declarat directorul interimar al Poliției Locale Râmnicu Vâlcea.
În ceea ce-i privește pe colegi, dar și pe oamenii din conducerea primăriei, aceștia sunt mulțumiți de activitatea noului director al Poliției Locale.
“Noi ne-am bucurat foarte mult. Este singurul director care a adus liniște și normalitate în instituție. Eu o copiez pentru că ne sprijină, ne ajută și are telefonul deschis în orice moment. Ne simțim în siguranță, mereu ne întreagă și ne cere părerea”, spune Iuliana Nechină, coordonator în cadrul Serviciului Fluidizare Trafic.
“Este un lucru bun, nu cred că diferența de sex este importantă. Importantă este capacitatea omului și eu cred că mergem înspre bine. Suntem mulțumiți, s-au făcut și achiziții. Nu ne deranjează că avem șef o femeie, ca o concluzie. În ultima perioadă ne-am axat pe disciplină, pe curățenie, sancțiunile sunt drastice pentru cine nu respectă legea”, completează Daniel Ungureanu, coordonator Serviciul Ordine Publică și Siguranță Rutieră.
“Este o instituție în care avem mare încredere. Avem 118 polițiști, 99,99 la sută având cursuri de specializare la Slatina. Au de făcut o mulțime de activități. În ceea ce o privește pe doamna Nicu, are mare experiență, a lucrat mult timp la primărie. Am încercat mai multe variante și se pare că aceasta este cea mai bună”, conchide Eusebiu Vețeleanu, viceprimar Râmnicu Vâlcea.
În acest moment, Poliția Locală din Râmnicu Vâlcea are 118 angajați, marea lor majoritate având la activ cursuri de specializare susținute la Slatina.
Gabi Cârjaliu