Pompierii vâlceni pe podium la “Cupa Asociației Sportive a Pompierilor din România” – ediția 2019 la atletism și cros
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au câștigat primele locuri la “Cupa Asociației Sportive a Pompierilor din România” – ediția 2019 la atletism și cros, etapa finală a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, organizată în perioada 07 – 09 mai ac în municipiul Constanța.
Întrecerile s-au desfășurat pe Stadionul “Farul Constanța” din municipiu, iar angajații din cadrul ISU “General Magheru” al județului Vâlcea au obținut 4 medalii, din care:
– Falcuță Alexandru – Locul 3 la săritura în lungime cu elan și locul 3 la 100 de m., la categoria de vârstă plus 45 de ani;
– Oprea Alexandru locul 2 la 100 m și locul 3 la săritura în lungime cu elan la categoria de vârstă sub 35 de ani;
Cei doi s-au calificat pentru etapa finală pe minister unde vor concura cu participanți de la toate armele.