ISU Vâlcea, controale de îndrumare și sprijin la lăcașurile de cult înainte de sărbători
Pentru ca Sfintele Sărbători de Florii și de Paști să nu fie umbrite de evenimente nedorite, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea vor fi la datorie.
Premergător Sărbătorilor de Paşti, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „General Magheru” al Judeţului Vâlcea desfăşoară o serie de controale și recunoașteri la unităţile de cult de pe raza judeţului.
Pe parcursul Slujbei de Înviere, cadrele inspectoratului vor asigura măsurile de apărare împotriva incendiilor la bisericile cu afluenţă mare de persoane, iar la Arhiepiscopia Râmnicului, Catedrala “Înălţarea Domnului” – Ostroveni și Catedrala Adormirea Maicii Domnului Drăgășani va fi prezentă şi câte o autospecială.
Un rol deosebit de important, în evitarea evenimentelor nedorite, îl au cetăţenii, deoarece aceştia trebuie să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor specifice acestei perioade.
• Accesul persoanelor în incinta lăcaşurilor de cult se va face în limita capacităţii obiectivelor respective;
• Pe timpul slujbelor religioase uşile de acces/evacuare vor fi menţinute în poziţie deschisă;
• Utilizarea lumânărilor aprinse în lăcaşul de cult se va face cu atenţie, la distanţă de siguranţă față de persoanele din jur, evitând contactul cu hainele sau părul acestora;
• Parcarea autoturismelor personale în apropierea bisericilor /mânăstirilor se va realiza astfel încât să nu se blocheze hidranţii de incendiu sau intervenţia echipajelor serviciilor de urgenţă;
• Transportul la domiciliu al lumânărilor aprinse, „lumina sfântă”, se va realiza numai cu ajutorul unor protecţii speciale, realizate din materiale incombustibile;
• Se va evita transportul lumânărilor aprinse în mijloacele de transport public sau personal;
• Amplasarea lumânărilor şi candelelor în încăperi se va face cu ajutorul unor suporţi care nu se pot aprinde şi la distanţă de perdele, draperii, ornamente sau alte obiecte şi materiale combustibile;
• Nu lăsaţi mijloacele de prepararea hranei în funcţiune fără a fi supravegheate (aragazuri, sobe, etc.).
Dorim ca zilele libere să fie însorite şi să vă prilejuiască ieşiri în mijlocul naturii, excursii în care este bine să respectaţi următoarele reguli generale:
• Nu faceţi focul în apropierea pădurii sau alte zone, cu potențial de generare a incendiilor ;
• Nu lăsaţi nesupravegheată vatra de foc şi nu uitaţi să stingeţi jarul la plecare;
• Nu aruncaţi la întâmplare ţigările aprinse.
Pompierii vă urează „SĂRBĂTORI FERICITE !”, cu bucurii şi împliniri alături de cei dragi!