Vâlcenii de la Running Hearts merg la ultramaratonul “Autism 24H Marea Neagră”
Sâmbată 4 mai, echipa vâlceană Running Hearts ia startul în cursa de ultramaraton pe nisip „Autism 24H Marea Neagră”. Evenimentul organizat de Centrul Psihologic Marea Neagra se află la a III-a ediție și are ca scop creșterea gradului de conștientizare a problemelor cu care se confuntă persoanele cu autism, precum și familiile acestora.
“Autism 24H Marea Neagră” este singura competiție de ultramaraton din Europa ce se desfășoară exclusiv pe nisip. La START sunt așteptate 50 de echipe, fiecare echipă fiind formată din câte 20 de membri. Câștigătoare va fi echipa care, la sfârșitul celor 24 de ore, va aduna cei mai mulți kilometri alergați de membrii echipei. “România are zeci de mii de copii cu autism și tot atâtea familii copleșite de greutățile pe care acest diagnostic le provoacă. Copiii cu autism au nevoie de ajutorul nostru, al societății, pentru că și ei vor fi adulții de mâine. Este important ca acești copii să fie integrați în societate, ca mai târziu, când părinții acestora nu vor mai fi, să poată trăi independent, să muncească și să-și întemeieze o familie. Altfel, rămâne să acceptăm că ei vor trăi izolați. „Autism 24H Marea Neagră” este o competiție dură, asemenea luptei familiilor copiilor diagnosticați cu autism pentru drepturile lor” a declarat Mihaela Rovența – fondatoarea proiectului “Running Hearts – Vâlcea 4 Autism”. Companiile Hirsch Porozell, Damila, Remservice, Wise Pavaje, Xavittel și Supercargo și-au exprimat imediat și necondiționat dorința de a susține participarea la o astfel de competiție sportivă considerând că evoluția bună a activității lor este legată de dezvoltarea durabilă a comunității. Echipa vâlceană Running Hearts se află la a doua participare. La ediția din anul 2018 echipa a obținut locul 7 din 42 de echipe. Marinică Gelu Văduva, căpitanul echipei, a adunat în jurul său 20 de inimoși, motivați să facă cunoscut mesajul “Și ei sunt copiii noștri!“
Membrii echipei Running Hearts: Marinică Gelu Văduva – capitan, Alis Pufu, Dora Săvulescu, Roxana Dumitrescu, Luana Săvulescu, Silvana Cebuc, Alina Țiripa, Cecilia Cătăniciu, Mihaela Pasăre, Gigi Marinoaia, George Bălașa, Laurențiu Săvulescu, Alexandru Săvulescu, Marius Claudiu Iatan, Nicolae Dobrițoiu, Claudiu Tomoiagă, Esat Kandemir, Marian Glișcă, Cornel Glișcă, Gheorghian Vâlculescu, Alin Pufu și Ștefan Marius.