Premiile Mircia Gutău pentru jurnaliştii vâlceni

Săptămâna trecută o ştire a făcut înconjurul ţării apărând pe toate agenţiile de presă şi canalele media.
Primarul Râmnicului, Mircia Gutău, prin avocatul său, Octavian Fieroiu, a deschis acţiune în instanţă împotriva statului român, solicitând daune morale şi materiale pentru „suferinţa şi umilinţa” la care a fost supus în cei peste 12 ani în care a fost implicat în procese,

Avocatul Fieroiu a precizat că acţiunea a fost deschisă la Tribunalul Vâlcea şi că se cer despăgubiri de 10,5 milioane de euro, daune morale şi materiale.
Nu ştim cât va dura acest proces, dar ştim cum se va finaliza el. Instanţele care îl vor judeca vor acorda o sumă destul de importantă celui prejudiciat. Nu pot să o facă altfel pentru că acum orice judecător ştie că ar urma un nou proces la o curte europeană care cu siguranţă i-ar acorda României o sancţiune drastică financiară pentru că, niciunde în Europa, nu poţi închide un om, judeca, condamna şi prejudicia, ca apoi să recunoşti că a fost închis nevinovat.
În toţi aceşti 12 ani Mircia Gutău a fost susţinut de aproape toată presa locală. Redactori şefi, patroni de ziare, jurnalişti de investigaţie, oameni din televiziune sau din presa scrisă au pledat pentru nevinovăţia acestui om, au încurajat cetăţenii Râmnicului să strîngă semnături pentru a-l face cetăţean de onoare, l-au prezentat în campaniile electorale, au fost alături de familia Gutău în perioada detenţie sau după eliberarea primarului.Din respect pentru munca acestui om multe redacţii, printre care şi a noastră, l-au ajutat în demersurile de modernizare a Râmnicului publicând luni de zile, fără a fi plătite, informaţii, ştiri, articole, reportaje despre acţiunile primăriei, dar şi despre instituţiile din subordinea acesteia: Teatru Ariel, Filarmonică, şcoli, Grădină Zoologică, ADP etc.
Am fost de multe ori înjuraţi şi criticaţi pe reţelele de socializare pentru poziţile noastre publice. Unii dintre noi am fost consideraţi slugoi ai unui puşcăriaş, sau mituiţi, trădători ai adevărului.
Credem că acum a venit un moment în care primarul Râmnicului va putea recompensa munca nevăzută şi neştiută de mulţi a celor mai buni jurnalişti din judeţul unde s-a inventat tiparul.
Îi propunem edilului din Râmnicu Vâlcea să instituie două premii anuale pentru jurnalişti pe care le va putea acorda cu lejeritate din daunele ce le va obţine în acest proces. Nu este vorba de zeci de mii de euro, ci doar de sume simbolice în comparaţie cu milioanele cerute in instanţă. Este vorba în primul rând de recunoaştera publică a celor mai buni oameni din cea mai bună presă locală din ţară. Premiile Mircia Gutău ar trebui acordate pe două secţiuni.
În prima secţiune ar trebui premiate, anual, cele mai bune texte scrise în apărarea unor vâlceni asupra cărora s-au comis abuzuri de diferite instituţii ale statului, nu neap[rat din partea Justiţiei.
În a doua secţiune ar trebui premiate, anual, cele mai bune texte de promovare a municipiului Râmnicu Vâlcea. La această secţiune juriul ar putea fi constituit chiar din Consiliul Local care ar trebui, prin vot, să facă o ierarhizare a acestor texte.
Premiile Mircia Gutău pentru presă, acordate anual, ar putea deveni apoi tradiţie prin contribuţia unor sponsori şi ar aduce aminte mereu vâlcenilor că în acest oraş, cândva, primarul a fost închis nevinovat, dar p\nă la urmă adevărul a învins, iar presa a recunoscut această victorie a adevărului şi a fost răsplătită anual pentru adevărurile scrise.

Traian GUMINSKI