Sfântul Gheorghe nu va mai fi celebrat pe 23 aprilie
“Sfântul Gheorghe a fost unul dintre marii credincioși ai omenirii, iar cinstirea lui este motive de sărbătoare și bucurie. Anul acesta 23 aprilie pică în perioada în care creștinii ortodocși se află în Săptămâna Patimilor. În consecință, s-a decis ca toți purtătorii numelui acestui sfânt să își celebreze onomastica pe 29 aprilie, după ieșirea din Postul Paștelui. Astfel de situații au mai existat în trecut și este o decizie cât se poate de normală a bisericii”, a explicat un reprezentant al BOR.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca una dintre cele mai importante sărbători religioase de peste an, cea a Sfântului Gheorghe, să nu mai fie celebrată pe 23 aprilie, așa cum s-a întâmplat în ultima vreme, ci șase zile mai târziu, din motive… pastorale.