Tânăr de 17 ani bănuit că ar fi provocat un accident şi ar fi fugit, reţinut de poliţiştii vâlceni
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au reținut pentru 24 de ore, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea un tânăr din comuna Bujoreni, cercetat pentru „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie”.
La data de 26 martie a.c., polițiștii au reținut un tânăr de 17 ani, bănuit că ar fi provocat un accident în Râmnicu Vâlcea, la data de 23 martie a.c., după care ar fi părăsit locul faptei.
Din cercetări a reieșit că băiatul ar fi fost la volanul unui autoturism, în municipiu, iar la un moment dat, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu o altă mașină, conducătoarea auto și cei doi pasageri fiind răniți.
Polițiștii l-au identificat pe tânăr, fiind dispusă reținerea pentru 24 de ore, urmând să fie luate măsurile legale.
Cercetările continuă.