ROMSILVA Vâlcea împădurește 300 de hectare
La nivel național, Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA, are în program pentru anul 2019, următoarele suprafeţe: regenerări naturale – 7935 hectare, regenerări artificiale – 4680 hectare.
Pentru primăvara acestui an Direcţia Silvică Vâlcea are prevăzut a realiza în pădurile statului pe care le administrează: 54 ha împăduriri integrale; 35 ha completări în plantaţiile executate în anii anteriori; 203 ha regenerări naturale noi. Pentru acestea se vor folosi 400 mii buc puieţi forestieri din care 225 mii puieţi molid, 10 mii puieţi brad, 24 mii larice, 32 mii puieţi gorun, 38 mii puieţi stejari, 26 mii puieţi paltin şi alte specii de ajutor şi amestec frasin, cireş, salcâm şi fag.Puieţii se asigură în totalitate din pepinierele proprii. După plantare, pentru a se realiza starea de reuşită definitivă şi asigurarea dezvoltării durabile şi independente a puieţilor, sunt necesare lucrări de completări, îngrijirea culturilor, care pot să dureze între 3 şi 7 ani, în funcţie de speciile utilizate şi condiţiile staţionale. Toamna se execută controlul anual al regenerărilor, ocazie cu care, prin pieţe de probă amplasate, se stabileşte procentul de prindere a puieţilor, pierderile produse şi lucrările necesare a se executa în anul următor. Puieţii uscaţi sunt înlocuiţi în primăvara următoare, cu ocazia lucrărilor de completări. Cele mai mari suprafeţe se vor planta la Ocolul Silvic Voineasa 31 ha, Ocolul Silvic Romani 8 ha, Ocolul Silvic Horezu 5 ha,Ocolul Silvic Băbeni 4 ha, Ocolul Silvic Bălceşti 3 ha, Ocolul Silvic Rm. Vâlcea 2 ha şi Ocolul Silvic Stoiceni 1 ha. Direcţia Silvică Vâlcea realizează în pădurile aparţinând altor deţinători care au contracte de prestări servicii silvice/administrare şi lucrări de împăduriri integrale/completări.De asemenea, conform prevederilor din contractele de prestări servicii silvice/administrare, efectuăm controlul anual al regenerărilor, în baza căruia se stabilesc lucrările de împăduriri/completări pentru anul următor, lucrări care se pot executa şi independent de către proprietari. În vederea pregătirii lucrărilor de împădurire din anii viitori şi a celor de completare a plantaţiilor deja înfiinţate, pentru a avea materialul săditor necesar, vom semăna în solarii 550 mp, din care 500 mp cu molid si 50 mp cu larice. În pepiniere se vor executa 69 ari repicaje de molid, 2 ari repicaje de larice, iar la Pepiniera Ioneşti se vor semănacirca 300 de ari de culturi noi, din specii foioase. Tot în acest an Direcţia Silvică Vâlcea participă la realizarea unor proiecte pentru împădurirea unei suprafeţe în parteneriat cu alte unităţi (UAT-uri sau ONG-uri). În vederea satisfacerii solicitărilor unor persoane fizice sau juridice, pentru acordarea de puieţi forestieri în vederea plantarii, sau puieţi ornamentali, pepiniera Ioneşti va furniza contra cost, la preturi avantajoase, material săditor disponibil pentru persoanele fizice si juridice interesate în plantarea unor arbori sau împădurirea unor suprafeţe de teren, cu asigurarea asistentei tehnice, gratuite din partea personalului silvic.