Comisia monumentelor istorice din Oltenia, reuniune la Râmnicu Vâlcea

Comisia Zonală a Monumentelor Istorice nr. 11, înființată prin ordinul Ministerului Culturii și Identității Naționale nr. 2493 din 2018 și care are în componenţă judeţele Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Mehedinți, și-a desfășurat lucrările ședinței lunare, la sediul Direcţiei Judeţene pentru Vâlcea de pe strada Regina Maria nr. 7, astăzi 19 martie 2019.


Alături de noul preşedinte al Comisiei Zonale, arhitectul Ioan Aurel Botez, vicepreşedinte și membrii care formează această comisie au fost prezenți și arheologi și arhitecţii-şefi ai celor patru judeţe și directorul executiv al Direcției pentru Cultura Vâlcea, prof. dr. Florin Epure.
Comisia monumentelor istorice are ca atribuţii fundamentarea şi propunerea elementelor specifice strategiei regionale privind protejarea monumentelor istorice, analize şi propuneri clasări şi declasări de monumente, propunere avize pentru lucrări la monumente istorice şi zone protejate.
Județul Vâlcea deține un număr mare de monumente istorice, 800 de coduri înscrise în Lista Monumnetelor Istorice, inclusiv un monument înscris în patrimoniul cultural mondial UNESCO – Mănăstirea Hurezi, ctitorită între anii 1693-1697, de Sfântul Constantin Brâncoveanu, precum și bunuri culturale mobile clasate în categoria tezaur (118) și în categoria fond, la care se adaugă bunurile culturale mobile aparținând monumentelor istorice.
Vâlcea este și județul cu cele mai multe mănăstiri, schituri și troițe din România.