FOTO: VASILE COCOŞ (PSD), prezent la BRUXELLES, Conferința interparlamentară pentru stabilitate, coordonare și guvernanță economică în UE
În perioada 18-19 februarie 2019, a avut loc la sediul Parlamentului European din Bruxelles, Conferința interparlamentară pentru stabilitate, coordonare și guvernanță economică în Uniunea Europeană. Evenimentul a reunit parlamentari din întreaga Uniune Europeană pentru a dezbate priorităţi economice, bugetare și sociale ale UE pentru anul în curs.
La aceasta reuniune a participat din partea Camerei Deputaților, deputatul Vasile Cocoș, membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.
În cadrul Conferinței privind Convergența, stabilitatea și coeziunea în Uniunea economică și monetară, deputat Vasile Cocoș a susținut un discurs unde a marcat câteva aspecte referitoare la România și anume:
“Pentru România vor fi deosebit de importante structura și alocările financiare pentru Politica de coeziune (PC) și pentru Politica agricolă comună (PAC), acestea contribuind fundamental la succesul întregului proiect al integrării europene a Romaniei iar deteriorarea sau diminuarea acestora ar putea accentua tendințele și discursurile populiste, naționaliste și chiar antieuropene.
Pentru România sunt de interes specific următoarele elemente privind viitorul Cadru financiar multianual (CFM) post 2020:
– menținerea rubricii Politicii de coeziune într-un subcapitol separat;
– finanțarea proiectelor transfrontaliere și a obiectivelor din strategiile macroregionale, datorită contribuției majore a acestora la realizarea coeziunii economice, sociale și teritoriale a statelor membre aflate în aceeași regiune;
– contabilizarea plăților peste plafoanele alocate;
– implementarea noilor instrumente propuse pentru viitorul CFM post 2020;
– soluții clare legate de problema ratei reduse de participare la bugetul cercetării/ (widening);
– mai mare flexibilitate pentru statele membre ale UE în ceea ce privește alocarea fondurilor individuale;
– menținerea condițiilor de implementare și plasa de siguranță inversă;
– convergența externă a plăților directe;
– menținerea Fondului European de Dezvoltare (FED) în afara plafoanelor CFM post 2020”.
Cu ocazia acestui eveniment, deputatul vâlcean Vasile COCOȘ a avut întrevederi cu câțiva europarlamentari care au apreciat activitatea României la Președinția Consiliului Uniunii Europene.