Daniela Oteşanu – susţinere pentru Autostrada Nordului
Deputatul PSD Daniela Oteşanu a susţinut proiectul legislativ pentru construcţia Autostrăzii Nosrdului care va trece prin Baia Mare și ar putea fi construită în doar 4 ani.
“Prin acest proiect peste 2 milioane și jumătate de cetățeni în Ardeal au șanse să ajungă mai repede în Ungaria, în Austria sau în Germania. Autostrada va porni de la vama Petea, traversând apoi Satu Mare, Baia Mare, Dej, Bistrița, Vatra Dornei și Suceava. Ne dorim ca românii să circule în siguranță, să le scurtăm perioada de timp când călătoresc, să nu facă de la Bistrița la București 8-9 ore, să poți să ajungi – ar fi ideal – în 3-4 ore, sau de la Bistrița la Petea să nu faci 5 ore, ci 2 ore… Este un proiect important coordonat de Ministerul Transporturilor, iar dacă nu poate fi susținut doar de Guvernul României, se poate face pe fonduri europene sau împrumut de la Banca Mondială”, susţine Daniela Oteşanu. În acest moment proiectul legislativ se află pe masa Senatului şi aşteaptă aprobarea.