De ce trebuie schimbat de urgență sistemul de anchetare a cazurilor de malpraxis
Ceea ce se întâmplă constant, de câțiva ani, în Vâlcea, în spitalele din Vâlcea, arată clar că este necesar ca prin lege să fie schimbat sistemul de anchetare și sancționare a personalului medical vinovat de practici incorecte în tratarea pacienților.
Devine evident că atâta vreme cât medicii vor fi controlați de colegi de ai lor din sistem nimeni nu va fi găsit vinovat pe principiul: “Corb la corb nu-și scoate ochii”, iar victimele și familiile lor vor căuta disperate dreptate fără nicio șansă.
Este necesară alcătuirea unei comisii speciale din specialiști care să nu mai practice curent medicina, care să fie plătiți pentru controale și expertize în cazurile suspecte și care să stabileacsă clar vinovății și pe cei care trebuie să plătească pentru ele. Este strigător la cer ca societățile de aigurare să încaseze anual miliarde din polițe de malpraxis și să nu achite niciun leu victimelor pentru că alți colegi ai medicilor vinovați nu au curajul să declare adevărul și să facă niște anchete obiective și corecte.
Cât să te țină nervii ca părinte când primești un rezultat ca cel în cazul părinților micuțului Ayan Mutu
În cazul lui Ayan Mutu, băieţelul aflat în comă la Bucureşti după un parcurs cu probleme la Spitalul Judeţean Vâlcea, singurul medic sancţionat, deocamdată, este medicul de gardă, Angela Jugrăvescu. Astfel, comisia de cercetare disciplinară prealabilă a spitalului a decis reducerea salariului de bază al doamnei cu 10% pe o durată de trei luni. În rest, toţi ceilalţi medici „au respectat protocolul”, informează SJU Vâlcea într-un comunicat de presă capabil să revolte orice om sănătos la cap.
Traian GUMINSKI