Acțiune de salvare a salvamontiștilor la Cabana Petrimanu

Săptămâna aceasta, Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Vâlcea a intervenit, la solicitarea ISU Vâlcea și a serviciului 112, pentru căutarea unui angajat al cabanei Petrimanu, despre care nu se știa nimic de câteva zile și al cărui telefon nu funcționa. Apelul a fost transmis luni, 28 ianuarie 2019, la ora 13:10.


În zonă a nins foarte mult, zăpada nou căzută era de un metru, iar în partea superioară a drumului erau foarte multe avalanșe scurse de pe versanți. Riscurile de avalanșă și efortul dus la extrem nu au contat pentru echipa Salvamont a Consiliului Județean Vâlcea, în raport cu viața unei persoane, cu care nu se luase legătura de 6 zile. ISU Vâlcea a solicitat IGSU analizarea posibilității sprijinului aerian pentru o eventuală extragere a persoanei din cabană, dar acest lucru nu a fost posibil din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, urmând a se analiza posibilitatea în ziua următoare (nu a mai fost necesar, întrucât echipa Salvamont a ajuns la cabană). Acțiunea de salvare s-a dovedit a fi cea mai dură desfășurată în zonă, în ultimii 15 ani, salvamontiștii fiind nevoiți să intervină pe o zăpadă care pe alocuri depășea 2 m și prezenta risc iminent de avalanșă. Totodată, acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul dispeceratului 112, ISU Vâlcea, Uzina Electrică Ciunget și în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Vâlcea.


„Am solicitat personalului de serviciu de la barajul Petrimanu să se deplaseze la cabana Petrimanu și să verifice dacă persoana are probleme. Aceștia ne-au transmis că nu se poate ajunge datorită stratului de zăpadă căzut proaspăt, de aproape 1 metru, lucru confirmat și de dispeceratul uzinei electrice Ciunget, care a mai spus, de asemenea, că nu au putut să schimbe tura la barajul Petrimanu, deoarece sunt multe avalanșe pe Valea Latoriței.
Am fost sunați de către dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Vâlcea, care ne-a comunicat că se intervine cu o echipă din cadrul Postului de Jandarmi Montani Voineasa, care a început deplasarea către Petrimanu, la orele 14.00.Am pregătit o echipă de intervenție (Lera Mircea, Mincu Răzvan, Lera Daniel, Phulpin Damien și Pop Adrian), iar la ora 14.10 am dat startul, am pornit din Rm. Vâlcea, fără Phulpin Damien, pe care l-am lăsat să pregătească echipa suport. Am anunțat ISU Vâlcea că intervenim, iar la ora 16:10 am ajuns pe Valea Latoriței, la circa 1,5 km în aval de cabana Borogeana. Am anunțat prin dispeceratul 112, ISU Vâlcea și IJJ Vâlcea că pornim, după care echipa (Mincu Răzvan, Lera Daniel și Pop Adrian) a pornit spre cabana Petrimanu cu echipamentul necesar, pentru cea mai dură acțiune de salvare desfășurată în zonă în ultimi 15 ani. Eu am rămas într-un loc cu semnal la telefon, în aval, de unde am ținut în permanență legătura cu ISU Vâlcea, IJJ Vâlcea, conducerea centralei electrice Ciunget și barajul Petrimanu. Nu am putut lua legătura cu echipajul de jandarmi din cauza lipsei semnalului, însă aceștia s-au întâlnit cu echipa salvamont, au continuat o bună bucată de drum, umăr la umăr, însă au fost nevoiți să se întoarcă, întrucât consistența stratului de zăpadă făcea imposibilă deplasarea fără rachete de zăpadă, jandarmii neavând în dotare. În jurul orei 19:00, echipajul de jandarmi montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Vâlcea s-a întors în tabăra de bază, relatând situația extremă în care se intervenea, respectiv o zăpadă de aproximativ 2 m și risc de avalanșe iminent. A urmat un timp care parcă nu se sfârșea și în care nu aveam nicio informație de la echipa Salvamont, care continua cu încăpățânare să înainteze spre cabana Petrimanu.
În jurul orei 20:30, echipa Salvamont parcursese 6 km prin zăpada de 2 m și prin riscul mare de avalanșe și mai avea aproximativ 3 km până ajungea la barajul Petrimanu.În jurul orei 22:00, echipa Salvamont a CJ Vâlcea a ajuns la barajul de la lacul Petrimanu, aflat la circa 800 de metri de cabana Petrimanu, unde se încheie prima etapă a istovitoarei și extrem de riscantei intervenții, deoarece înaintarea pe întuneric nu permitea o evaluare și un management corect al riscurilor. Jandarmii, deși uzi și epuizați, au rămas împreună cu mine până la ora 22.00, când am avut certitudinea că echipa Salvamont a ajuns la loc sigur.
Marți, 29 ianuarie, echipa Salvamont a Consiliului Județean Vâlcea a continuat înaintarea spre cabana Petrimanu, unde a ajuns în jurul orei 10:00, după alte 2 ore de înaintat prin zăpada de 2 m. Eforturile salvamontiștilor au fost răsplătite când l-au găsit pe cabanier sănătos. Au purtat o discuție cu acesta în legătură cu starea de sănătate, constatând că nu are probleme și că dorința lui este de a rămâne în continuare la cabana Petrimanu. Astfel, la ora 11:00 se începe coborârea spre Ciunget și, după încă un efort de aproximativ 4 ore pe coborâre, echipa Salvamont ajunge în tabăra de bază. Pe tot parcursul acțiunii, echipa Salvamont a Consiliului Județean Vâlcea a primit sprijin de la dispeceratul 112, ISU Vâlcea, Uzina Electrică Ciunget și a colaborat cu Inspectoratul de Jandarmi Vâlcea, iar pe această cale vreau să le mulțumesc pentru curajul, devotamentul și dăruirea de care dau dovadă în fiecare misiune de salvare.”, spune Mircea Lera, Șeful SPJ Salvamont Vâlcea. (G.C.)