Andra Bică – inspector general ISJ Vâlcea: “1500 elevi din 23 judeţe vor participa la cea de-a XXII-a ediție a Concursului Național Interdisciplinar „La Școala cu Ceas” – disciplinele geografie şi istorie”
Școala Gimnazială „Take Ionescu” din Râmnicu Vâlcea va organiza sâmbătă, 26 ianuarie 2019, a XXII-a ediție a Concursului Național Interdisciplinar „La Școala cu Ceas”, disciplinele geografie şi istorie pentru elevii claselor V-VIII, sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale, Inspectoratului Școlar Judeţean Vâlcea, cu sprijinul sponsorilor. Din partea Ministerului Educaţiei Naţionale va fi prezentă doamna profesor doctor Steluța Dan, inspector general pentru aria curriculară „Om și societate”, iar din partea Inspectoratului Școlar Judeţean Vâlcea, echipa condusă de doamna profesor Andra Bică, inspector școlar general.
De asemenea, din partea Facultăţii de Geografie a Universităţii Bucureşti, vom fi onoraţi de prezenţa domnului conferenţiar universitar doctor Marian Ene.
“La această ediţie sunt înscrişi 1500 de elevi de gimnaziu din 23 județe ale ţării (Vrancea, Sibiu, Hunedoara, Mehedinți, Bihor, Suceava, Botoșani, Alba, Prahova, Călăraşi, Teleorman, Arad, Dâmbovița, Brașov, Vaslui, Bucureşti, Olt, Dolj, Argeș, Bistrița-Năsăud, București, Ilfov, Vâlcea), atrași de subiectele interesante, clare, concrete, elaborate la nivel de olimpiadă, cu hărți și imagini color, de corectitudinea și seriozitatea desfășurării probelor. Elevii participanți îşi vor verifica cunoștințele înainte de Olimpiada de geografie și de Concursul Național Școlar „Mica Olimpiadă de Geografie Terra”, dar şi de Olimpiada de Istorie.
Concursul va începe la ora 10 cu proba de geografie și va continua la ora 12,30 cu proba la istorie. Lucrările vor fi evaluate de către profesori de geografie şi de istorie din toate județele participante. Începând cu ora 18,30 va avea loc festivitatea de premiere în Sala Mare a Consiliului Județean, elevii fiind răsplătiți pentru rezultatele obținute cu medalii, diplome, iar primul elev de la fiecare clasă va primi Cupa Școlii Take Ionescu, atât la geografie, cât și la istorie. De asemenea, elevii care vor obține premiul I la fiecare clasă, vor fi premiați de editura CD PRESS cu un pachet cu reviste Terra Magazin. Conform regulamentului specific al concursului, jumătate din participanții fiecărei clase vor primi premii și mențiuni, respectând algoritmul din anii trecuți, cu 25% premii , astfel 1/6 premii I cu medalii de aur, 1/3 premii II cu medalii de argint si 1/2 premii III- cu medalii de bronz și următorii 25% mențiuni” – Inspector școlar general, prof. Andra Bică.
Ca în fiecare an, toate informaţiile legate de concurs (rezultatele, subiectele si baremele) sunt postate pe site-ul www.scoalatakeionescu.ro la secțiunea Concurs Naţional „La Școala cu Ceas”.