FOTO: Fotograf special! Deși este o persoană cu dizabilități, Cătălin Vezetiu nu are limite și merge inclusiv în zone montane greu accesibile

Un tânăr cu dizabilități nu și-a abandonatmarele său vis. Cutreieră țara în lung și-n lat, merge și în zone muntoase greu accesibile. Totul pentru a face fotografii care i-au impresionat pe români, dar și pe străini.

Pentru Cătălin Vezetiu nu există limite când merge să fotografieze, chiar dacă se poate deplasa doar cu ajutorul cârjelor. Își ia cortul în spate și pleacă la drum. Nu i-a fost și nu îi este ușor dar nu își închipuie viața fără marea sa pasiune. A primit primul său aparat de fotografiat ca dar de la soția sa, dar recunoaște că primele rezultate nu au fost așa cum se aștepta.


“Era ziua mea, nu fotografiam, urmăream în schimb, online, alți fotografi din România. Soția mea a observat și în 2014 mi-a făcut cadou primul aparat foto. Am mers împreună la Cascada Lotrișor și ma-m pus pe făcut poze, fără să știu ceva din arta fotografică. Nu știam nici măcar să fac setările aparatului. Am tras pe automat și nu a ieșit mare lucru, fără detalii, fotografii arse”, spune Cătălin Vezetiu. A început apoi să studieze arta fotografică. Acum face peste 20.000 de fotografii pe an și cele mai bune dintre ele ajung pe blogul personal pe care l-a numit România Mea. Are și o fotografie la care ține cel mai mult, realizată în Munții Șureanu.


“Sunt autodidact sau urechist, adică am învățat după ureche. Am început să studiez, să pun întrebări pe anumite grupuri. Când nu am primit răspunsuri m-am ambiționat și mai tare. Eu iubesc muntele din adolescență. Sunt născut în Ploiești și mai toate ieșirile au fost pe Valea Prahovei. Am avut o pauză lungă și mi-am redescoperit iubirea pentru munte. Nu știu dacă alte forme de relief pot crea astfel de imagini, de la peisaje până la faună și animale. Simți că trăiești pe munte. Am încercat și fotografie urbană, dar nu se lipește de sufletul meu. Pe munte sunt eu cu mine, nu mă judecă nimeni. Unele fotografii au o poveste, altele crează o poveste. Cei mai mulți oameni care îmi urmăresc fotografiile sunt români plecați peste hotare”, completează Cătălin.


Soția sa îl încurajează în permanență. De fapt se sprijină reciproc pentru că Liliana suferă de sleroză multiplă și este președintele unei asociații care se ocupă de persoanele cu această afecțiune.
“Știam că are o pasiune pentru fotografie. I-am luat un aparat bun, dar nu profesionist. A fost un model foarte bun pentru un începător. A stat foarte mult să învețe apoi, i-a plăcut”, spune Liliana Vezetiu.


“Normalitate îmi dă putere, dorința de a face lucruri ca oricare om. Suntem o familie normală, în ciuda dizabilităților pe care le avem”, completează Cătălin Vezetiu, fotograf. Pentru 2019, Cătălin își dorește să editeze un album cu cele mai frumoase fotografii realizate de el în România.

Gabi Cârjaliu