Pe cine au premiat liberalii la “Gala Centenar”

PNL Vâlcea a organizat săptămâna trecută o gală dedicată celor 100 de ani de la Marea Unire, eveniment la care a fost multă aglomerație pentru primirea unor diplome și plachete, mulți domane și domni în haine elegante, dar stând la niște mese sărăcăcios încărcate, deși majoritatea dintre cei care au oferit premiile și-ar fi permis să achite măcar un meniu modest sau o consumație simbolică!

Dar iată cine au fost cei premiați de liberali și considerați personalitățile județului.
PNL Vâlcea a premiat excelența, 10 personalități de nota 10 din 10 domenii de activitate. Selectia s-a bazat pe 3 criterii:
– Criterii profesionale – premii, distincții, performanțe profesionale
– Recunoașterea meritelor în comunitate
– Respectarea principiilor etice și deontologice.

1. Domeniul VÂLCENI ÎN SERVICIUL PUBLIC: LAZĂR COMĂNESCU, LUMINIȚA APOSTOLESCU, ANDREICĂ MARIA, CONSTANTIN DIRINEA, VELICU ERAMAZU, GHEORGHE ȚIGARET, VALENTIN SMEDESCU, GEORGE CHIRCA, ADRIAN MESESCU, TEODOR FLEȘARU
2. Domeniul ANTREPRENORIAT: SC BOROMIR IND SRL, SC AVICARVIL SRL, SC CĂLIMĂNEȘTI – CĂCIULATA, SC DIANA COM SRL, SC ANNABELLA SRL, SC AX SRL- CASA DE VINURI IORDACHE, SC SANO-VITA SRL, COMPLEX TISA SPA RESORT OLĂNEȘTI, SC FIVE CONTINENT SRL
3. Domeniul Educație: ILEANA DUMITRAȘCU, VICTORIA GIBESCU, ELENA POPESCU, IOLANDA CHERĂSCU, SORIN OANE, MIHAIL SANDU, ȘTEFAN SMĂRĂNDOIU, ADRIAN BOURECI, SILVIU GRECU, CĂTĂLIN SOARE
4. Domeniul SĂNĂTATE: Dr.: DANIELA RANCEA, SANDU IOAN, CONSTANTIN DUMITRESCU, ION DRAGOȘ IONESCU, GEORGE IOAN TRELEA, DIONISIE DUBINCIUC, CONSTANTIN IONIȚESCU, GHEORGHE RISTESCU, TRESTIAN CORNELIU GĂVĂNESCU, GHEORGHE SĂRDĂRESCU, LAURENȚIU TOMESCU, FLORIN MANU
5. Domeniul TEHNICĂ, CERCETARE ŞI INOVARE: PROF. DR. UNIV. IOAN STEFANESCU, DR. CHIM EMILIAN GEORGESCU, DR. BOTU ION, PROF. DR. UNIV. IOAN STEFANESCU, DR. CHIM EMILIAN GEORGESCU, DR. BOTU ION, DR. CHIM. DAVID ELENA, ING. DUMITRU POPESCU, DR. ING. SAVA ION MINA, PROF. DR. GHEORGHE PLOAIE, ING. DR. CHIM MARIAN PATRASCU, ING. FIZ. GEORGE BELGUN, ING. PETRE VASILESCU, PETRE CICHIRDAN
6. Domeniul CULTURĂ: TINA POPA, ANGELA TOMASSELI, DORINA ARSENESCU, EUGEN NEGRICI, SERGIU PLOP, FLORIN ZAMFIRESCU, SERGIU PLOP, FLORIN ZAMFIRESCU, FLORIN EPURE, MIHAI SPORIȘ, IULIAN MARGU, GHEORGHE DEACONU
7. Domeniul SPORT: LAURENȚIU STILEA-Volei, MARIUS MĂRGĂRIT Volei, TEODOR CIOBANU Fotbal, MARIAN BAȘNO Fotbal, HILDA HRIVNAK POPESCU Handbal, GEORGETA ANDRONACHE Handbal, MANUELA CORNEA Baschet, ANTOANETA TOMA Baschet, TIBERIU ANINIȘ Șah, PAUL VIOREL DINU Karate
8. Domeniul PROFESII LIBERALE ŞI ACTIVITĂŢI INDEPENDENTE: NICOLETA PIETRARU, CRISTIANA MORARU, OLIMPIA POPESCU, DOINA NEGOIȚĂ, MAGDA POPESCU, ELENA PARASCHIV, NARCISA IULIA DUMBRĂVESCU, CEZAR TIȚA, CRISTINEL VLAD, ALEXANDRU ILINCA
9. Domeniul Societate civilă/ implicare în societate: ASOCIATIA KOGAYON, SOCIETATEA NATIONALĂ INDEPENDENTĂ A PERSOANELOR CU HANDICAP -VÂLCEA, ASOCIATIA NEVĂZĂTORILOR DIN VÂLCEA, CENTRUL LOCAL „MIRCEA CEL BATRÂN„ AL ORGANIZAȚIEI NATIONALE CERCETAȘII ROMÂNIEI, FUNDAȚIA CURIERUL DE VÂLCEA, ASOCIATIA CULTURALĂ PIANOFORTE, ASOCIATIA MORE THAN A S.M.I.L.E, FUNDATIA CULTURL-EDUCATIONALĂ PRINCIPESA MARIA, ASOCIAȚIA PRIETENII SPITALULUI VÂLCEAN, ASOCIAȚIA CS SEN SPORT RM. VALCEA
10. Domeniul TINERI DE SUCCES: LAURENȚIU PLOSCARU, ANDREEA NECȘOIU, ȘTEFANIA CEBUC, BOGDAN DEAC, ALEXANDRU RUNCEANU, MIHAI ȚIGARET, ȘTEFAN ROATĂ, MEDEEA FLORESCU, BOGDAN GOGOLOȘI, RADU RUIU.

Traian GUMINSKI